VIDEO EXCLUSIV Alexandru Arşinel munceşte 7 ore pe zi
Are 75 de ani şi a trecut printr-un transplant de rinichi, dar se simte acum mai în formă ca oricând. Alexandru Arşinel, căci despre el este vorba, are un program extrem de încărcat, dar nu-şi neglijează sănătatea. Actorul profită din plin de noua şansă la viaţă.
Chiar dacă a suferit o intervenţie chirurgicală dificilă, transplant de rinichi, Alexandru Arşinel (75 ani) se simte acum în forţă şi îşi vede liniştit, mai departe, de viaţă. Cu doar câteva luni înainte de operaţia de transplant din august 2013, actorul mai suferise o intervenţie, pentru a-şi trata o hernie de disc ce-i dădea mari bătăi de cap. Între timp, actorul nostru s-a recuperat şi şi-a reluat activitatea.
La un an de la operaţia de transplant, îndrăgitul actor a rămas un om activ, fiecare zi, fiind pentru acesta, plină de activităţi. Marţi, de exemplu, actorul şi-a început ziua de muncă de la 8 dimineaţa, primul drum fiind la Teatrul de Revistă «Constantin Tănase», unde e director.
Aici a zăbovit timp de două ore, iar la plecare a fost condus la maşină de Vasile Muraru, tot actor la “Tănase”. Alexandru Arşinel s-a urcat la volanul automobilului său, un 4x4 de culoare argintie.
Următoarea destinaţie a actorului a fost la una din farmaciile Catena din zona Pipera, unde a petrecut aproximativ patru ore, timp în care a filmat o nouă reclamă. De remarcat că actorul îşi cară singur hainele, pe care le poartă în noul spot publicitar.
În jurul orei 14.30, el a plecat spre acasă, tot la volanul automobilului său, cu care a demarat în trombă. Vesel, vioi, neobosit.
A doua zi, Arşinel a luat-o de la capăt. ”Sunt la filmări pentru noua reclamă. Şi azi filmez tot pentru Catena. Joc, repet, managerez teatrul, mă simt foarte bine. Sunt ca un nou-născut, am renăscut datorită unei echipe de medici excepţionali”, ne-a spus actorul, care a filmat şi ieri, câteva ore bune, alături de vechea sa prietenă Stela Popescu.
August 2013
Alexandru Arşinel (75 de ani), director al Teatrului de Revistă „Constantin Tănase” din Bucureşti, spune că la 29 august 2013 s-a născut a doua oară. Atunci a suferit un transplant la Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal din Cluj-Napoca. Şansa actorului la o nouă viaţă a fost un rinichi prelevat de la un tânăr care s-a spânzurat.