VIDEO EXCLUSIV Alexandru Constantin face ravagii în lumea arabă

26 noiembrie 2014 21:39   Vedete românești
Ultima actualizare:

Fază de cascadorii râsului, în ediţia din 22 octombrie, a emisiunii Click!, de la Prima TV. În acea seară, ca din senin, Alexandru Constantin a început să se dezlănţuie pe muzică orientală, spre surprinderea colegei sale, Diana Bart. Clipul cu pricina l-a amuzat până şi pe Ahmad Alrihawi, autorul originalei scene.

Diana (32 de ani) şi Alexandru (27 de ani) se ţin tot timpul de glumiţe, în emisiunea Click!, pe care o prezintă, de luni până joi, de la orele 23.00, la Prima TV. Dar, în ediţia din 22 octombrie, ei chiar au făcut-o lată. La un moment dat, a fost difuzată o piesă orientală, iar Alexandru a început să danseze, de parcă era băgat în priză.

Se pare că Diana nu avea habar de gestul lui premeditat, căci îi făcea semne disperate: ”Eşti nebun, deci nu pot să cred”, a spus ea. Dar, colegul ei o ţinea pe a lui, mărind  suspansul. Într-un final, Alexandru a mărturisit că nu a luat-o razna, ci că doar a vrut să-l parodieze pe prezentatorul Ahmad Alrihawi, de la postul sirian Alaan TV, care a dansat la fel, la pupitrul emisiunii lui: ”Nu înţelegeam ce-i cu tine. Bine că nu m-am ridicat şi eu să dau din buric. Dacă aveam altă ţinută poate că dansam şi eu, dar nu-mi permite rochia”, i-a dat replica colega sa, răsuflând uşurată.

Ahmad Alrihawi a pus clipul pe Facebook

Diana (32 de ani) şi Alexandru (27 de ani) se ţin tot timpul de glumiţe, în emisiunea Click!, pe care o prezintă, de luni până joi, de la orele 23.00, la Prima TV. Dar, în ediţia din 22 octombrie, ei chiar au făcut-o lată. La un moment dat, a fost difuzată o piesă orientală, iar Alexandru a început să danseze, de parcă era băgat în priză. Se pare că Diana nu avea habar de gestul lui premeditat, căci îi făcea semne disperate: ”Eşti nebun, deci nu pot să cred”, a spus ea. Dar, colegul ei o ţinea pe a lui, mărind  suspansul. Într-un final, Alexandru a mărturisit că nu a luat-o razna, ci că doar a vrut să-l parodieze pe prezentatorul Ahmad Alrihawi, de la postul sirian Alaan TV, care a dansat la fel, la pupitrul emisiunii lui: ”Nu înţelegeam ce-i cu tine. Bine că nu m-am ridicat şi eu să dau din buric. Dacă aveam altă ţinută poate că dansam şi eu, dar nu-mi permite rochia”, i-a dat replica colega sa, răsuflând uşurată. 

Mai multe