VIDEO EXCLUSIV Aviz amatoarelor! Sorin Brotnei îşi caută iubită!

4 decembrie 2014 23:31   Vedete românești
Ultima actualizare:

"Vreau iubită şi nu găsesc!". Aşa ar suna anunţul matrimonial al lui Sorin Brotnei. Artistul este singur de o bună perioadă de timp şi pare mai hotărât ca niciodată să se aşeze la casa lui.

În concerte este idolatrizat de femei, dar în viaţa personală niciuna nu a reuşit să se apropie de inima lui. Dacă alţi bărbaţi sunt speriaţi de angajamente pe termen lung, Sorin Brotnei abia aşteaptă să-şi găsească o femeie cu care să împartă bune şi rele. La finele lunii îşi va căuta jumătatea chiar şi în Palestina.

"Îmi doresc împlinire sufletească, că restul vine de la sine. Aş vrea să mă însor. O să port verigheta cu mare plăcere. Îmi doresc să fiu şi tătic. Sigur problema e la mine. Nu sunt eu marele prinţ pe cal alb, dar sunt băiat bun. Sunt un pic coleric, mă enervez repede, dar îmi trece la fel de repede", a declarat Sorin Brotnei la emisiunea Click!, difuzată zilnic de luni până joi la Prima Tv, de la ora 23.00. Solistul a povestit că de Anul Nou se va afla în Palestina, unde va urca pe scenă. Nu exclude posibilitatea să se îndrăgostească la mii de kilometri distanţă de casă.

Cea mai controversată relaţie a lui Sorin Brotnei a fost cea cu manechinul Daniela Aciu. După ce au fost împreună trei ani, cei doi s-au separat când paparazzi l-au surprins pe artist cu o tânără pe o bancă în parc, pe care o agăţase cu o noapte înainte în club. Manechinul i-a mai dat o şansă, însă nici de data aceasta nu a fost de bun augur, aşa că la finalului anului trecut s-au despărţit definitiv. De atunci, Brotnei a mai avut o relaţie cu Cosmina, însă povestea lor de amor nu a durat mai mult de două luni.

Mai multe