VIDEO EXCLUSIV ''Divorţul'' chiar a distrus-o pe Ţurcaşiu: «Am plâns»

22 septembrie 2014 21:35   Vedete românești
Ultima actualizare:

A suferit tot weekendul după ce naşul a făcut glume pe seama căsniciei ei. Anca Ţurcaşiu a decis însă să-l ierte pe Cristian Ţânţăreanu şi să-şi continue în linişte relaţia alături de Cristian Georgescu.

Am întâlnit-o pe Anca Ţurcaşiu (44  de ani), duminica seara, la Câmpina, imediat după ce s-a terminat piesa „Amor în farmacie”, în regia lui Dan Tudor, în care are rolul principal. Era epuizată după o noapte nedormită şi o alta de repetiţii, dar şi după atâta plâns din cauza glumelor deplasate făcute de naşul Cristian Ţânţăreanu (70 de ani) care a spus despre aceasta şi soţul ei, Cristian Georgescu (47 de ani) că ar face schimb de parteneri pentru sex.

„El este un năstruşnic, un tip care face afirmaţii, asa se joacă. A exagerat! M-am supărat, dar îl iert, pentru că eu iert pe toată lumea de când mă ştiu. Îi iert şi de data asta pe toţi cei care mi-au făcut rău. Am plâns astăzi, dar totul e ok. Viaţa merge înainte, iar soţul meu mă va îmbrăţişa când o să ajung acasă”, ne-a declarat printre lacrimi, Anca Ţurcaşiu. Hotărâtă să şteargă cu buretele gafa naşului, Anca a luat o decizie şi în ce priveşte viaţa personală. Nici vorbă de divorţ, ci de o reamenajare a căminului conjugal în care a stat mai bine de 16 ani, alături de medicul stomatolog şi de fiul lor, Radu, în vârstă de 15 ani. Artista îşi scosese acum ceva vreme la vânzare vila din Paradisul Verde estimată la 150.000 de euro, însă acum s-a răzgândit. A făcut un curs de amenajări interioare şi vrea să o schimbe total după propriile-i idei.

„Sunt pasionată de tot ce înseamnă mobilier, decoruri şi vreau să mă ocup doar eu de tot ce înseamnă schimbarea casei. Nu o mai vindem, ne-am gândit mai bine”, a declarat Anca Ţurcaşiu pentru Click!  

Mai multe