VIDEO EXCLUSIV Fosta soţie a lui Jorge, Alina Laufer, şi-a distrus buzele cu o substanţă periculoasă

30 septembrie 2014 23:04   Vedete românești
Ultima actualizare:

Arată mai bine ca o adolescentă, este sexy, dar ascunde un secret pe care care nouă ni l-a dezvăluit, în premieră. Acum nouă ani, Alina Laufer, fosta soţie a lui Jorge, şi-a mărit buzele cu o substanţă, BIO-ALCAMID, care, între timp, a fost retrasă de pe piaţă. Şi în ziua de azi, roşcata se luptă cu urmările faimoasei proceduri.

Dacă pentru majoritatea vip-urilor din România intervenţiile chirurgicale sunt trecute sub tăcere, Alina  (32 de ani) a vorbit cu nonşalanţă, pentru Click!, despre unul dintre episoadele mai puţin fericite din viaţa ei.

“În urmă cu nouă ani am avut o intervenţie la buze, în urma căreia am rămas cu nişte chisturi. Esteticienii îmi recomandă astăzi o operaţie. În rest, nu se poate face nimic, nu pot fi distruse printr-un tratament. Aceste zone necicatrizate nu sunt vizibile, nu îmi strică imaginea, dar sunt deranjante. La vremea aceea mi-am injectat o substanţă ce avea toate avizele de la Ministerul Sănătăţii, dar care, între timp, a fost retrasă de pe piaţă. Medicii ştiu despre ce substanţă e vorba, e renumită”, a spus Alina Laufer, pentru Click!

Această substanţă, BIO-ALCAMID (conţine 97% apă şi 3% polimer sintetic reticulat), este aceeaşi pe care şi-a injectat-o şi Brigitte Sfăt acum 12 ani, intervenţie în urma căreia nevasta lui Năstase a avut mult de tras, alegându-se şi cu porecla de “răţuşcă”.

Deşi a consultat câţiva medici esteticieni din România, Alina Laufer s-a ferit să ia o decizie cu privire la “viitorul” buzelor ei. Roşcata a ezitat să viziteze o clinică din străinătate, dar recunoaşte că va ajunge rapid pe masa de operaţie dacă aceste formaţiuni îi vor pune viaţa în pericol.

“Am făcut nişte injecţii cu cortizon şi s-au mai retras, dar am amânat intervenţia pe care mi-o tot recomandă medicii, pentru că mi se pare destul de traumatizantă, dat fiind faptul că vorbim şi de o zonă puternic vascularizată. Mi s-a spus că nu mai pot să-mi introduc alte substanţe în buze”, ne-a mai spus fosta soţie a lui Jorge, acum vedetă la Kanal D.  Ea a divorţat în 2012, după zece ani de iubire.

Şi ele au ajuns pe mâna medicilor pentru a-şi repara buzele!

Soţia lui Ilie Năstase, Brigitte Sfăt ( 37 de ani), și-a reparat buzele în Germania, în luna martie a acestui an. “Acum 12 ani, mi-am injectat în buze BIO-ALCAMID, substanţă despre care s-a dovedit că are un crescut risc cancerigen. De-a lungul timpului, substanţa asta s-a strâns şi a migrat prin buze, iar singura soluţie era să o scot chirurgical”, povestea Brigitte, pentru Click!, în urmă cu câteva luni.

Bruneta a stat nouă ore pe masa de operaţie, timp în care medicii i-au repoziţionat musculatura feţei, pentru că substanţa respectivă a migrat până la nivelul pomeţilor. “Refacerea completă a feţei poate dura de la şase luni până la un an, iar a buzelor, pentru că sunt mai vascularizate, până la opt luni după intervenţie”, ne-a mai spus Brigitte Sfăt acum o lună.

Gina Pistol, trei intervenţii chinuitoare

Gina Pistol (32 de ani) a tras din greu pentru a avea buzele pe care le visa şi abia după trei operaţii a reparat eşecul primei intervenţii. În 2010 a mers la clinica Adinei Alberts, care i-a scos o parte din surplusul de colagen. „Atunci când te mănâncă în fund, trebuie să te şi scarpini.

Deşi mulţi îmi spun că nu se mai vede chiar aşa de rău excesul de colagen, mie tot nu-mi place cum arăt”, a declarat ea, la vremea aceea, pentru Click!  În 2011 a ajuns iar pe masa de operaţie, iar esteticianul s-a văzut nevoit să-i taie buzele de la un capăt la altul pentru a-i extrage chisturile formate după intervenţia din 2009.

Nici atunci rezultatul nu a fost cel aşteptat, iar blonda a ajuns la un specialist din Galaţi pentru a scăpa definitiv de acel necaz.

Mai multe