VIDEO EXCLUSIV Naomi strânge bani pentru schimbarea de sex: ''Mă fac măturător în Elveţia!''
Naomi spera să ajungă o cântăreaţă de top, dar acum, la cei 36 de ani ai săi, după o carieră modestă, a renunţat la marele vis. Pentru că n-are din ce trăi, solistul transsexual îşi va sufleca mânecile şi va curăţa străzile cochetului orăşel Oltin din Elveţia.
Artistul radiază de fericire căci, după doi ani de şedere în Elveţia, a primit, în sfârşit, permisul de muncă. Cum însă nimeni nu-l vrea ca solist, deşi anul acesta a bifat o participare la finala naţională a Eurovision, Naomi şi-a depus actele pentru un serviciu sub demnitatea lui, dar bine plătit:
“Ca măturător iau lunar 6.000 de franci elveţieni (n.r. circa 4.900 de euro), o să muncesc doar şase ore zilnic, cu pauză de o oră şi jumătate. Sunt bani frumoşi. Aş fi vrut să mă fac chelner, dar primeam de trei ori mai puţin”, ne-a spus el.
Pentru că se simte femeie în trup de bărbat, Naomi n-a renunţat la ideea de a-şi face o operaţie de schimbare de sex: “Nu mă las până nu fac această intervenţie chirurgicală. Iniţial voiam să mă operez în Thailanda, acolo e mai ieftin, costă doar 8.000 de euro. Dar, e mai bine să mă dau pe mâna medicilor din Elveţia, aici costă mult, în jur de 40.000 de euro, dar nu pleci ciopârţit din spital”, ni s-a mai confesat cântăreţul care, luna trecută, într-un moment de disperare, şi-a tăiat venele.
Are garsonieră în Ferentari
Unul din motivele pentru care Naomi s-a decis să rămână în Elveţia este şi faptul că e nemulţumită de casa din Bucureşti. Transsexualul a primit o locuinţă socială, însă spune că nu se poate apropia de ea. “Viorel Lis mi-a dat în anul 2000 o garsonieră în Ferentari. Când am văzut unde m-a mutat, mi s-a făcut frică. Am locuit acolo cam o lună, timp în care mi-au dispărut toate hainele. Într-o seară, hoţii mi-au furat grilajul de fier de la fereastră!”, ne-a spus Naomi.