VIDEO EXCLUSIV Nick Rădoi, certat aspru de o cântăreață după ce a pierdut o avere la jocurile de noroc

4 decembrie 2014 0:09   Vedete românești
Ultima actualizare:

Milionarul din America şi-a găsit naşul! Viciul lui pentru jocurile de noroc a uimit-o pe Andreea Antonescu, care a aflat din emisiunea Click! de la Prima Tv că afaceristul are astfel de pasiuni vinovate.

Nick Rădoi este un împătimit al jocurilor de noroc şi nu se poate lăsa nicicum. În urmă cu şase ani, milionarul a lăsat la cazino mai bine de 700.000 de dolari. Ceea ce a început ca un hobby s-a transformat într-un adevărat viciu căruia afaceristul nu îi mai dă de cap. Dar afaceristul nu a fost tot timpul dependent, însă recunoaşte că puţine au fost zilele când nu intra într-un cazino. Declaraţiile lui sunt chiar şocante!

"M-am potolit acum vreo 4-5 ani din cauză că jucam foarte mult. Aveam o sumă pe care voiam eu să o joc ca să mă distrez. Ştiam exact cât vreau să joc ca să rămân în zona de confort. De fiecare dată, când am avut o nouă iubită şi am mers la Las Vegas, ştiind problema mea, mă trăgea de la masă sau chiar ne certam în public", a declarat Nick Rădoi la emisiunea Click!, difuzată zilnic de luni până joi, de la ora 23.00, la Prima Tv.

Nick Rădoi a descoperit jocurile de noroc în 2008 şi i-au plăcut foarte mult, aşa că plăcerea s-a transformat într-o rutină zilnică care îi aduce afaceristului pierderi considerabile. Recent, milionarul s-a distrat la un celebru casino din Las Vegas, unde a pierdut 300.000 de dolai la celebrul joc 21. Pasiunea pentru jocurile de noroc, deşi veche, a uimit-o pe Andreea Antonescu, prietena afaceristului de peste Ocean, care s-a arătat surprinsă că Nick Rădoi a pierdut o avere la masa de joc.  

"Nu ştiu dacă sunt prietena lui cea mai bună. Nu ştiam că are un astfel de viciu. Eu m-am înfoiat şi ne-am certat. Mi-a zis că a mai rămas două zile în Vegas şi a recuperat banii. Eu sunt convinsă că jocurile de noroc şi petrecerile pe care le organizează sunt nişte mofturi, să le zicem, nişte pasiuni vinovate. Dacă este într-adevăr vorba despre această sumă, avem de discutat. Eu m-am dus cu un dolar şi m-am întors cu 20. M-am bucurat şi i-am jucat pe toţi, i-am pierdut şi m-am lecuit. Sunt convinsă că acest viciu nu l-a îndepărtat de femei. Astea sunt nişte mici scăpări. El stă la birou 90 la sută din timp. Este un tip serios", a declarat Andreea Antonescu la emisiunea Click!, difuzată zilnic de luni până joi, de la ora 23.00 la Prima Tv. 

Cântăreaţa a vorbit şi despre relaţia afaceristului cu Mădălina Apostol, care s-a încheiat brusc, deşi cei doi aveam planuri mari împreună.

"Eu cred că s-au grăbit. Nepotrivire de caracter, cred că despre asta a fost vorba. Au avut scopuri sau ţeluri diferite. Nick este un bărbat dorit de foarte multe femei şi nu numai de la noi din ţară. El ştie asta", a completat artista, invitată în platoul Click!

Mai multe