VIDEO EXCLUSIV Soţia lui Zenga, Raluca a scris o carte despre creşterea copiilor

28 august 2014 0:35   Vedete românești
Ultima actualizare:

Raluca şi Walter Zenga trăiesc în lux în Dubai, însă vacanţele şi le petrec în România. Motivele pentru care au sosit în ţară au fost dezvăluite în cadrul emisiunii Click! de la Prima tv de miercuri, unde a vorbit şi despre cel mai nou proiect profesional pe care vrea să-l lanseze în această iarnă.

Soţia fostului antrenor stelist a vorbit despre viaţa desprinsă din poveşti pe care o trăieşte alături de Walter în Dubai şi de ce preferă ca vacanţele să le petreacă în România şi Europa. "Noi vara migrăm în Europa pentru că e foarte cald în Dubai şi preferăm să venim în ţară. Am fost în Braşov, în Constanţa şi Turcia, dar ne intoarcem în Dubai. Acolo trăim într-un mediu foarte frumos pe o insulă artificială. Insula palmier se numeşte locul unde locuim şi este un adevărat paradis. Copiii mei merg şi înnotă cu delfinii la un pas de casă", a povestit Raluca Zenga.

Invitată în platoul emisiunii Click! de la Prima Tv , Raluca a dezvăluit motivele pentru care a decis să devină scriitor şi să lanseze o carte despre creşterea copiilor, cu sfaturi pentru tinerele mămici. "Am vrut să scriu această carte pentru că am avut momente de criză maternală. Ea se va numi «Manualul mămicii zen» şi va veni în ajutor mămicilor în devenire sau cele care sunt la primul copil. Lansarea va avea loc în decembrie şi este un manual plin de sfaturi. Părinţii mei sunt medici şi m-au ajutat cu foarte multe păreri obiective şi de specialitate".

Deşi nu este un domeniu în care să exceleze, el fiind antrenor şi fost sportiv de performanţă, se pare Zenga o ajută foarte mult pe Raluca."Walter mă susţine. La primul copil a venit cu un teanc de cărţi din care să învăţăm. Am căutat informaţii împreună şi am făcut foarte multe lucruri împreună".

Mai multe