VIDEO EXCLUSIV Vasile Trăistariu: “Mihai se maimuţăreşte, înainte era om serios”

8 ianuarie 2015 22:06   Vedete românești
Ultima actualizare:

După ce şi-a făcut implant de păr, şi-a reparat dinţii şi şi-a postat pe Internet poze la bustul gol, Mihai Trăistariu are parte de o săpuneală pe cinste din partea fratelui său, Vasile. În opinia acestuia, îmbunătăţirile estetice l-au ”stricat” pe solist: “I-am dat sfaturi să o ia pe calea credinţei, dar el nu e om serios”, ne-a spus “Pictorul”.

Vasile (39 de ani), fratele mai mare al solistului Mihai Trăistariu, locuieşte singur-cuc, într-un apartament din Piatra Neamţ, unde, cât e ziulica de lungă, pictează tablouri.

Dacă, până de curând, celebrul cântăreţ făcea băşcălie de el, susţinând că Vasile este un aiurit sălbatic, care parcă trăieşte pe altă planetă, a venit rândul „Pictorului” să-l critice: „Nu mai ştiu nimic de Mihai, nu prea mai vorbeşte cu mine. I-am mai trimis mesaje, l-am sunat, dar nu a răspuns. Nu-mi place cum se maimuţăreşte. E om mare, ar trebui să fie mai serios. E mai încăpăţânat, de fel, şi nu ia aminte la sfaturile mele religioase, legate de suflet. Ar trebui să o ia şi el pe calea credinţei, numai că nu prea trece pe la biserică. Înainte era altceva, om serios”, a declarat Vasile Trăistariu, pentru Click!

Mihai nu s-a supărat,  dimpotrivă, i-a dat acestuia o replică amuzantă, aleasă cu grijă, evitând astfel să alimenteze războiul rece dintre ei: „Semănăm perfect, doar că el e mai credincios, iar eu sunt mai liber. Nu ne-am mai văzut de vreo jumătate de an, dar suntem unul şi acelaş. Nu mă deranjează ce a zis despre mine”, ne-a spus Mihai Trăistariu.

Vasile trăieşte doar din vânzarea de tablouri, însă, cum adesea rămânea restant la întreţinere, Mihai băga mâna în buzunar pentru a-i acoperi datoriile. Sătul să-l tot finanţeze, artistul a decis să închidă robinetul, lăsându-l pe ”Pictor” să se descurce singur, în speranţa că astfel va reveni cu picioarele pe pământ şi-şi va întemeia şi el o familie.

„Vasile a luat-o razna de la cursurile de yoga”„M-am săturat să îl întreţin, m-am săturat de nesimţirea lui! Doarme pe jos, umblă neîngrijit, nespălat. Se spală doar o dată pe lună. Pe mine m-a primit în casa lui abia după luni de zile. A luat-o razna după ce  un vecin l-a dus la cursuri de yoga. Vasile nu mă caută decât când are nevoie de bani”, spunea Mihai Trăistariu, pentru Click!, în urmă cu ceva timp. Chiar dacă este fratele mai mare, solistul l-a criticat mereu, nefiind de acord cu modul acestuia de a trăi.

Mai multe