VIDEO Florin Călinescu, vrăjit de un italian la „Românii au talent”: „Nici măcar Dan Bittman nu poate să cânte aşa”
Alberto de Blasi, un sicilian în vârstă de 52 de ani, s-a prezentat la „Românii au Talent”, sezonul 11, cu o interpretare a unui cântec în limba română. Concurentul a ales să cânte piesa „Ochii tăi", care aparţine trupei Holograf, iar jurații i-au apreciat momentul.
Alberto de Blasi s-a îndrăgostit de o romancă și a hotărât să se mute în țara noastră, pentru ea. Acesta a venit să impresioneze jurații de la „Românii au talent”, interpretând melodia „Ochii tăi” de la Holograf, lucru care a stârnit comentarii laudative din partea juraților. Florin Călinescu s-a dus însă în extrema cealaltă și a avut câte ceva de zis și despre interpretul de drept al piesei, Dan Bittman.
Florin Călinescu a fost plăcut surprins de concurentul italian
„Pentru mine a fost o plăcere să ascult acest cântec. S-a văzut că l-ai cântat cuiva. Când vrei să transmiţi ceva cuiva interpretarea e mai dulce, e din suflet. A fost caldă interpretarea ta, mi-a plăcut, am savurat momentul. Am şi cântat alături de tine”, a spus Andra.
„Dragul meu, nici măcar Dan Bittman nu poate să cânte aşa live întotdeauna. Pentru mine a fost foarte interesant pentru că păreai ba solistul de la Taxi, ba aveai ceva din Leo Iorga. Numai Bittman nu era… Mi-a plăcut, e bine”, a spus Călinescu, lâudându-i concurentului calitățile vocale. Surpriza a venit atunci când actorul nu s-a oprit doar aici! Călinescu i-a comentat pe Loredana Groza și Dan Bittman, spunând că celebri artiști mai dau și rateuri atunci când cântă LIVE.
Și despre Andra a declarat că „mai scapă câte o notă”, artista mărturisind că aceste lucruri sunt inevitabile. „Live?! Hai, mă… Şi pe Loredana am prins-o. Toţi dau rateuri când cântă live. Şi Andra mai scapa o notă”, a spus Călinescu.