VIDEO Ilinca și Alex au cântat în fața juriului de la Eurovision 2017
Miercuri, 10 mai, cu doar o zi înainte de a urca pe scena celei de-a doua semifinale Eurovision, reprezentanții noștri, Ilinca Băcilă și Alex Florea, au mai dat un examen, de data aceasta în fața juriului de specialitate.
Gazdele concursului european de muzică, dar și delegațiile țărilor participante sunt pe ultima sută de metri cu pregătirile. Concurenții se spetesc să dea tot ce au mai bun, iar ucrainenii vor să impresioneze cu organizarea. Cum finala se apropie, ultimele detalii sunt puse la punct.
Emoționați, dar concentrați pe ceea ce au de făcut, Ilinca, îmbrăcată în rochia roșie pe care o va purta la finală, și Alex, plin de energie, au umplu scena cu prezența lor. Casele de pariuri care s-au angrenat în această competiție le oferă șanse bune românilor pentru a se clasa între primii cinci.
Alex, fost concurent la "Vocea României", și-a luat inima în dinți și pare că a găsit și varianta care să i se potrivească pentru a manevra tunurile de pe scenă, având în vedere că la prima repetiție s-a accidentat și a avut nevoie de îngrijirile medicilor ucraineni.
Selecția Națională Eurovision, organizată de TVR, a avut loc la începutul lunii martie. Ilinca și Alex Florea au câștigat Selecția Națională Eurovision 2017 cu 10.377 de voturi, cu piesa „Yodel It”. Pe a doua poziție s-a aflat Mihai (Mihai Trăistariu), cu 5.201 de voturi. Pe locul trei s-a clasat trupa Instinct, cu 3.063 de voturi.
După ce din prima semifinală, cea de marți, 9 mai, s-au calificat 10 țări petru marea finală, România intră în cea de-a doua, de joi, 11 mai, cu speranțe mari pentru ultimul act al competiției, de sâmbătă, 13 mai.
Iată primele zece finaliste
Fanii din cele 18 ţări repartizate în prima semifinală şi cei din Italia, Marea Britanie şi Spania au decis, alături de juriile de specialitate, primii zece finalişti ai Eurovision 2017.
- Suedia: Robin Bengtsson – I Can’t Go On;
- Australia: Isaiah – Don’t Come Easy;
- Belgia: Blanche – City Lights;
- Azerbaidjan: Dihaj – Skeletons;
- Portugalia: Salvador Sobral – Amar Pelos Dois;
- Grecia: Demy – This Is Love;
- Moldova: Sunstroke Project – Hey Mamma;
- Cipru: Hovig – Gravity;
- Armenia: Artsvik – Fly With Me;
- Polonia - merg în Marea Finală a concursului.
„Mă bucur foarte mult pentru Moldova şi am avut emoţii în timpul show-ului. Când i-am văzut primii calificaţi, am sărit în sus de bucurie. Cea mai mare dezamăgire a mea este că nu s-a calificat Triana Park, din Letonia”, a declarat Alex Florea, la finalul spectacolului.„A fost o semifinală strânsă şi am ţinut pumnii strânşi pentru Armenia, Suedia şi Portuglia. Mă bucur că am intuit corect şi cele trei piese s-au calificat în finală”, a mărturisit Ilinca.