VIDEO Întâlnire de gradul zero! Cristi Borcea, la masă cu fosta şi actuala nevastă

18 noiembrie 2018 19:59   Vedete românești
Ultima actualizare:

În stilul său unic, Cristi Borcea şi-a reunit femeile care i-au marcat existenţa şi le-a făcut din nou să zâmbească. La scurt timp după ce a plătit cauţiunea de două milioane de lei, afaceristul a serbat libertatea alături de Mihaela şi de Valentina. A fost prezent şi iubitul primei neveste, însă acesta a aşteptat în maşină. Borcea i-a strâns mâna bărbăteşte!

A stat 4 ani şi trei luni în închisoare, însă a reuşit să treacă mai uşor peste regimul vitreg datorită femeilor care i-au fost alături. I-au ridicat moralul, i-au spus vorbe dulci, i-au trimis fripturi în închisoare, i-au făcut copii şi s-au ocupat să nu-i ”moară” afacerile.

Aşadar, Cristi Borcea (48 de ani) are motive puternice să le iubească în continuare şi să le trateze ca pe nişte regine pe Mihaela (48 de ani), prima soţie, şi pe Valentina Pelinel (37 de ani), actuala nevastă.

Tot ele i-au fost alături şi s-au rugat şi la începutul lunii când l-a vizitat DIICOT-ul, în Pipera, şi iată că afaceristul a avut din nou noroc. A plătit cauţiunea în valoare de 2 milioane de lei stabilită în dosarul în care este acuzat de fraudă şi evaziune fiscală şi i s-a dat liber.

Cu această ocazie deosebită, tot familionul şi-a dat întâlnire într-un bloc din zona Floreasca. 

Gaşca Borcea a petrecut acolo mai bine de o oră, apoi au ieşit rând pe rând, fiecare plecând spre treaba lui. Fotoreporterii Click! au fost pe fază. Întâi a ieşit Patrick, fiul cel mare al milionarului dinamovist, iar la scurt timp, Valentina Pelinel. Ea a părăsit incinta, cu un plic mare în mână şi cu zâmbetul pe buze. Graviduţa s-a urcat în maşina de 100.000 de euro, abia primită cadou de la soţ, apoi şoferul a gonit către vila din Pipera. 

După ce a felicitat-o pentru sarcina gemelară pe Valentina, prima doamnă Borcea, Mihaela, a ieşit şi ea din bloc, împreună cu Cristi. De la o poştă s-a putut remarca fostul acţionar al Dinamo.  Boss-ul este într-o formă de zile mari: îmbrăcat sport, cu o ţinută care ia forma muşchilor lucraţi la sală, cu părul vopsit şi frezat! 

Apariţia lui nu l-a intimidat însă pe iubitul Mihaelei, Sorin Rap. Fostul poliţist a ieşit zâmbitor din maşină ca să se prezinte şi să dea ”noroc”, iar Mihaela s-a fâstâcit la scena epocală în care fostul soţ i-a strâns mâna actualului iubit!

Cei trei au stat câteva minute de vorbă, au râs, apoi şi-au luat „la revedere”, deoarece Cristi avea treabă. Trebuia să  ajungă la sala de forţă, ca să „repare” din stricăciunile făcute de prânzul copios. 

Are 7 copii cu 4 femei și așteaptă gemene

Borcea are 7 copii făcuți cu 4 femei, dar în curând va crește numărul urmașilor la 9. Prima soţie, Mihaela Borcea, i-a dăruit trei copii: Patrick (20 de ani) şi gemenii Antonia şi Angelo (14 ani). A doua lui soţie, Alina Vidican, i-a făcut doi copii, pe George Alexandru (6 ani) şi Gloria (4 ani). 

Cristi Borcea a avut o relaţie şi cu avocata Simona Voiculescu, cu care are o fetiţă, Carolyn (11 ani). 

Cel mai mic copil este băieţelul lui şi al Valentinei Pelinel, Milan Cristian (2 ani). Cu Valentina, Borcea s-a căsătorit în septembrie, la scurt timp după ce a fost eliberat din închisoare. 

Cristi Borcea a fost condamnat la 6 ani şi 4 luni de închisoare în ”Dosarul Transferurilor” și a stat după gratii din 2014 până în iulie 2018.

Mai multe