VIDEO J-Lo, Tony Braxton şi fiica lui Bruce Willis sunt îmbrăcate de un designer român

30 iulie 2014 0:30   Vedete românești
Ultima actualizare:

Aflată pentru câteva zile în oraşul natal Timişoara, pe perioada vacanţei de vară a fiului ei, Designerul Lorena Sârbu şi-a făcut timp să vorbească în exclusivitate cu echipa emisiunii Click! de la Prima Tv, după ce a vizitat câteva case de copii din localitate şi le-a dus copiilor diferite cadouri.

Lorena Sârbu este românca care i-a fermecat pe americani. Tot mai multe vedete de la Hollywood apelează la ţinutele create în atelierul româncei penru diferite evenimente precum gala Globurilor de Aur, Premiile Emmy şi alte evenimente mondene desfăşurate peste ocean. Întrebată de reporterul Click! cum sunt vedetele pe care aceasta le îmbracă, Lorena le-a descris pe acestea, în câteva cuvinte.

"Jennifer Lopez este clienta mea de anul trecut, am imbrăcat-o prima oară pentru show-ul American Idol. Ea preferă ţinute uşoare în general iar ce am creat eu s-au potrivit de minune cu formatul emisiunii. Tot clientă de a mea este şi cântăreaţa Tony Braxton, o persoană care este puţin mai înaintată în vârstă şi în general merge pe creaţii mai clasice. Un client diferit şi foarte interesant cu care îmi place să lucrez este fiica lui Bruce Willis, Rumer, pentru că este o tânără care inspiră fetele prin ceea ce îmbracă. Acum următoarea ţintă pentru mine este Lady Gaga. Îmi place de ea că este nonconformistă şi consider că este o adevărată provocare să o îmbraci. Trăgând linie, pot spune că sunt mândră şi bucuroasă pentru ceea ce am realizat", a mărturisit Lorena pentru reporterul Click!.

Mai multe