VIDEO Mihaela Rădulescu, certată de fani că poartă mereu căciulă. Ce a răspuns diva

21 noiembrie 2018 18:35   Vedete românești
Ultima actualizare:

Sunt de patru ani împreună, iar relaţia lor e ca sarea şi piperul. Iar asta pentru că Mihaela Rădulescu are grijă să menţină vie flacăra pasiunii cu Felix Baumgartner, austriacul fiind pur şi simplu înnebunit după românca noastră. Iar de când a renunţat la televiziune, diva este nontop în elicopter, lângă el.

Mihaela Rădulescu (49 de ani) e dependentă de adrenalină, trăieşte din plin, dar s-a obişnuit să fie prezentă şi pe reţelele sociale, unde ne arată ce extravaganţe mai face cu iubitul ei, sportivul de Cartea Recordurilor, Felix Baumgartner (49 de ani). Cei doi se află acum în California, SUA, cu diverse acţiuni RedBull, cu care Felix are contract de imagine, aşa că stau mai mult în aer, în elicopter, în hangar sau pe pistă.

Acesta este şi motivul pentru care Mihaela a fost întrebată de o prietenă virtuală de ce poartă mereu căciuliţă. “La «Duminica în familie» părul tău nu era de trecut cu vederea. Acum ce se întâmplă?”. “E de la elicopter, barcă motocicletă, de-astea. Şi aici e viaţă, nu la televizor”, a punctat Mihaela, arătând că nu îi este dor de televiziune, după ce în vară a anunţat că renunţă la rolul de jurat de la “Românii au talent” (PRO TV). Un alt moment drăguţ, semnalat de Felix pe Instagram, a fost acela în care Mihaela lui a reuşit să deschidă, din două mişcări sexy, o uşă grea, metalică, a unui hangar. „Ea e iubita mea, puternică precum o stâncă şi al naibii de sexy”. „Hai să mergem acasă, vrea să îţi fac nişte clătite”, a venit replica Mihaelei, semn că adoră să-şi răsfeţe iubitul.

Mai multe