VIDEO: Prima nuntă de homosexuali în România?
Vrea să atragă atenția cu orice preț. Solista Brighi, fostă concurentă la „Vocea României”, unde a ajuns până în semifinală, a lansat videoclipul pentru piesa „Motivul meu”, o colaborare cu Silviu Paşca, fost concurent de la „Românii au talent”. Filmulețul prezintă povestea a 6 cupluri care se căsătoresc, printre care și unul de homosexuali.
În acest videoclip, Brighi joacă rolul invitatului special, care aduce pe note muzicale cea mai frumoasă declaraţie de dragoste, iar Silviu Paşca e maestrul de ceremonii. Pentru videoclipul „Motivul meu”, solista are o nouă imagine, la care a lucrat cu Andra Moga (stilist), Alex Ifimov (hair şi make-up) şi regizorul Slava Sîrbu.
Băieții își rostesc jurămintele în fața preotului și se țin de mână
Clipul a fost filmat acum câteva luni, la Palatul Mogoşoaia. Într-un rol secundar, cel al unui homosexual care se însoară cu iubitul lui, îl puteţi vedea pe Emil Rengle, celebrul coregraf al Alexandrei Stan care a colaborat cu mai multe vedete şi care a lucrat la „Dansez pentru tine” şi la „Vocea Romîniei”.
„Piesa «Motivul meu» este despre iubirea fără limite, iubirea care trece dincolo de aparenţe şi dincolo de barierele indoctrinate, de-a lungul timpului, în minţile oamenilor. Mă consider norocoasă, pentru că am descoperit ce înseamnă iubirea adevărată şi pentru că am parte de ea în fiecare zi. Prin intermediul acestei piese vă doresc tuturor să aveţi parte de iubire deplină. Viaţa ne dă milioane de motive să zâmbim!", spune Brighi.
Piesa are mai mulţi compozitori, printre care Max Chisaru, Bodea Constantin, Andrei Mihai, Diana Moraru, Vlad Munteanu, Smiley, Silviu Paşca şi Alexandru Gheorghe. Solista a mai colaborat cu Snoop Dog pentru piesa „Play Me Like A Violin”, dar şi cu Speak, Pacha Man sau Dorian.