VIDEO Smiley și Gina Pistol și-au adus fetița acasă! Cum a decurs prima seară în 3
Smiley, Gina Pistol și micuța lor au ajuns acasă, iar cântărețul și partenera lui au publicat în mediul online și un filmuleț emoționant prin intermediul căruia au povestit cum au decurs primele momente în calitate de părinți.
Cei doi sunt extrem de fericiți de când au devenit 3, iar acest lucru se poate observa cu ușurință și pe chipul lor, și din mesajele publicate pe rețelele de socializare. Smiley i-a scris fetiței lui chiar și o piesă.
„Suntem bine, sănătoși, acasă, iar asta e minunat. Vă transmitem toată iubirea noastră ”, a scris Smiley, pe rețeaua socială. „Hello. Salutare, tuturor. Vă pupăm cu drag. Aflați despre noi că suntem bine, în special Gina. Fetița noastră este foarte bine, am trecut cu bine peste prima noapte acasă. Am ajuns cu bine acasă, le mulțumim tutoror celor care ne-au trimis mesaje, urări, sfaturi și energie pozitivă.
Cea mai frumoasă surpriză și cel mai frumos cadou a fost din partea fiicei noastre, care este sănătoasă și este minunată. Abia așteptăm să se facă mare, să-i povestim cât de multe mesaje a primit și cât de mult s-au bucurat oamenii pentru nașterea ei”, a mai spus Smiley, în clipul video de pe Facebook.
„Am lacrimi în ochi. Sunt de fericire și recunoștință. Trăim cele mai pure și minunate sentimente. Toate-s legate de ea și despre ea. Fiica noastră”, a fost și mesajul emoționant al Ginei Pistol.