VIDEO Vadim faţă în faţă cu maneliştii. "Mi se rupe, mi se rupe, mi se rupe de duşmani!"
Fostul europarlamentar Corneliu Vadim Tudor a comentat controversata expoziţie de la Muzeul Ţăranului Român. Pictorul George Vasilescu a expus portretele unor cântăreţi de muzică de petrecere într-un spaţiu destinat artei autentice româneşti, lucru ce a atras proteste în media românească.
Însoţit de reporterul Click! Mihaela Moise, Corneliu Vadim Tudor a mers la Muzeul Ţăranului Român pentru a vedea cu ochii săi această ciudăţenie de care citise în ziare. "Am văzut în presă această ciudăţenie. Se poate spune că locul acesta unde s-a ales să se facă expoziţia este un loc istoric ce aparţine poporului român. Din acest punct de vedere nu cred că e bine să adăpostească o asemenea expoziţie. Nu îmi pot imagina cum printre atâtea obiecte de valoare printre care şi foarte multe icoane, pot sălăşlui portretele lui Guţă, Florin Salam sau Adrian Minune".
Vadim a mers mai departe spunând despre manele: "Manelele sunt o aberaţie a firii pentru că nu au linie melodică şi fac de râs cuvântul manea. Prima manea atestată a fost Bordeiaş, bordei, bordei şi are aproape 200 de ani de când a fost cântată pentru prima oară. Alea erau manele adevărate nu ceea ce se cântă acum".
Un preot care se afla în biserica din cadrul muzeului a împărtăşit aceeaşi părere cu fostul Europarlamentar. "Eu spun că există şi alte spaţii în care se pot desfăşura astfel de manifestări, iar Muzeul Ţăranului Român nu trebuia să găzduiască aşa ceva".
Chiar dacă expoziţia nu mai era în clădirea Muzeului Ţăranului Român, colegii noştri l-au sunat pe pictorul George Vasilescu şi au mers împreună cu Corneliu Vadim Tudor la atelierul artistului pentru a putea vedea operele. "Eu vreau să spun că ai în faţa ta un om care a fost bun prieten cu Sabin Bălaşa şi Constantin Piliuţă, mari pictori ai acestei ţări şi pot să spun că am puţin ochi pentru artă. Este posibil ca în cadrul noii generaţii de artişti să se găsească şi valori. Cromatica acestor tablouri dezvăluie un talent al tânărului chiar dacă subiectele lor nu îmi plac".