«Videoclipul de 15.000 € al lui Mihai Trăistariu e o mizerie!»

24 februarie 2016 11:41   Vedete românești
Ultima actualizare:

Mihai Trăistariu (39 de ani) şi-a propus ca anul acesta să dea din nou lovitura la Eurovision, astfel că deja se visează pe marea scenă din Suedia. Până atunci, mai are însă de trecut două hopuri, mai exact de semifinala şi de finala de la Baia Mare, de pe 4 şi 6 martie.

Solistul cu voce de aur a muncit ca un rob pentru Eurovisionul de anul acesta. Şi-a pus implant de păr, a tras de fiare la sala de forţă, şi-a reparat dantura şi a investit 15.000 de euro în videoclipul piesei pe care mizează, “Paradisio”. Nerăbdător să îl arate fanilor, Mihai l-a cam zorit pe regizor, iar rezultatul a fost dezastruos, atrăgându-şi comentarii usturătoare.

Şi compozitorul Horia Moculescu ( 78 de ani), membru al juriului, l-a ”urecheat” pe Mihai: “Nu cred că am văzut ceva mai oribil  în viaţa mea. Videoclipul e o mizerie şi ar fi stricat piesa, care e destul de bună, are un refren care poate fi reţinut uşor, e chiar melodios. Personajele acelea dubioase, dansatorii aceia atât de stângaci, totul a fost un fiasco. Bine că s-a renunţat la el, era de râs”, a declarat Horia Moculescu, pentru Click! Mihai nu s-a supărat, ba chiar i-a dat dreptate marelui său critic: ”Aşa este. Am renunţat la videoclip. S-a făcut deja altul nou şi se lansează după 6 martie, este foarte frumos”, ne-a asigurat el. 

Trăistariu, care în 2006 a mai bifat o performanţă la acest concurs, clasându-se pe locul al patrulea la marea finală de la Atena, cu piesa ”Tornero”, pleacă la drum spre competiţia din Suedia (10-14 mai) cu o mare ambiţie: ”Câştig sigur. Sper să mă întorc acasă cu trofeul”, ne-a mai spus acesta, încrezător în forţele sale, dar şi în vocea sa inconfundabilă.

Ei vor cânta la Baia Mare

1. Doru Todoruţ feat. Irina Baianţ („The Voice“) 

2. Andra Olteanu („Nai Nai“) 

3. Dream Walkers („Let it Shine“) 

4. Irina Popa („Letting Go“) 

5. Jukebox („Come on Everybody“) 

6. Mihai Băjinaru („Never Too Late“) 

7. Vanotek feat. The Code & Georgian („I’m Coming Home“) 

8. Mihai Trăistariu („Paradisio“) 

9. Florena („Behind the Shadows“) 

10. Gaşca de acasă („Tu eşti povestea“) 

11. Ovidiu Anton („Moment of Silence“) 

12. Xandra („Superhuman“)

Cântecul Ucrainei a înfuriat Rusia

Nici anul acesta concursul internaţional de muzică nu este lipsit de conflicte cu substrat politic internaţional. Cântecul cu care Ucraina speră să câştige competiţia de la Stockholm (Suedia) i-a înfuriat la maximum pe politicienii ruşi. Şi asta pentru că piesa „1944”, interpretată de Jamala, povesteşte drama tătarilor care au fost deportaţi de Stalin din Crimeea.

Conform BBC, reacţiile vehemente venite din partea unor oficiali ruşi au fost surprinzător de elocvente. Li s-a reproşat ucrainenilor faptul că este vorba de un concurs de muzică şi că nu are ce căuta politicul în spaţiul artistic. Aceasta nu e prima tensiune care vizează Rusia.

În 2009, la scurt timp după invadarea Georgiei de trupele ruseşti, georgienii au vrut să concureze la Eurovision cu piesa „We don’t wanna PUT IN”. Însă melodia nu a trecut de preselecţii.

Mai multe