Viorel Lis, la terapie intensivă. Fostul edil al Capitalei a fost operat de colecist
De aproape o săptămână, Viorel Lis se află în spital. Luni, 13 noiembrie, medicii l-au operat de colecist, iar intervenția a durat o oră și jumătate. Soția fostului edil al Capitalei, Oana, speră că totul se va termina cu bine.
În urmă cu o săptămână, la ora 4 dimineața, Viorel Lis era adus la Spitalul de Urgență Floreasca de către soția sa, după ce a acuzat dureri cumplite.
După consult, medicii au hotărât să-l opereze de colecist, însă fostul edil al Capitalei s-a opus. S-a temut că vârsta înaintată va duce la complicații pe masa de operații. În cele din urmă, Oana l-a convins, iar luni, 13 noiembrie, la primele ore ale dimineții, Viorel Lis a fost operat.
”Viorel încă nu s-a trezit. E la terapie intensivă. Operația a durat o oră și jumătate. Sper să fie totul bine. Eu sunt foarte obosită, am stat numai lângă el”, a declarat Oana Lis pentru Click!, puțin după ora prânzului.