Viorel Lis, uitat de ziua lui. Oana a rupt tăcerea: «A schimbat vieți!»
Duminică, 9 aprilie, creștinii au sărbătorit Floriile, și, implicit, persoanele cu nume de flori. Așa se face că Viorel Lis, fostul primar al Bucureștiului, aștepta mesaje de felicitări și urări de bine.
Însă acestea au întârziat să apară, lucru care a nemulțumit-o, mai degrabă, pe Oana Lis. Soția fostului politician și-a spus oful într-un mesaj publicat pe profilul personal de Facebook.
„Lis Viorel... a avut în subordine mii de angajați, a dat mii de case, a schimbat viața la sute de oameni. De ziua lui, a primit 5 apeluri și 10 mesaje. No comment”, a scris Oana.
Postarea a fost prilejul perfect pentru cei care nu i-au spus încă „La mulți ani” să o facă. În rubrica de comentarii au apărut zeci de mesaje cu urări de bine pentru Viorel Lis.
Cu toate acestea, a fost ocazia potrivită și pentru cei care au simțit să-i transmită reproșuri. „Nu a dat nimic din buzunarul propriu. Și-a făcut treaba și atât. Pedalăm atât pe boost-ul ăsta de imagine, de cancan și de prost gust. Cine e Lis până la urmă în afară de soțul tău? Un fost primar. Care a schimbat viața a mii de oameni. Fabulos. Un adevărat Mecena. Dacă nu existai tu și Capatos, nu mai știa de el nici dracu’. Și cre’că nici speciala nu-i mai intra”, a scris un internaut. Oana a preferat să nu răspundă comentariului răutăcios.