Virgil Andriescu, unul dintre cei mai chipeși actori români, premiat la ”Gopo”

3 martie 2020 19:09
Ultima actualizare:
A avut roluri de militar

Actor de teatru, film și televiziune, Virgil Andriescu (83 de ani) va fi omagiat cu ”Premiul Gopo pentru Întreaga Carieră” la cea de-a 14-a ediție a Galei Premiilor Gopo, care va avea loc pe 24 martie, la Teatrul Național din București.

În cinema a debutat în 1968, în coproducția româno-maghiară, regizată de Károly Makk, „Frumoasele vacanțe”/ „Bolondos vakáció”, primind de-a lungul carierei peste 30 de roluri din care șase principale în filme artistice de lungmetraj, și alte peste 30 de roluri din care șapte principale în filme TV.

A avut roluri de militar

Născut în 1936 la Botoșani, actorul a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale” (promoţia 1963, clasa Alexandru Finţi). Imediat după absolvire a fost angajat la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, iar din 1965 la Teatrul de Dramă din Constanţa. De-a lungul carierei sale a fost director al teatrelor ”Ovidius” din Constanța și ”Odeon”, din București. 

Mai multe