Vladimir Drăghia, accident pe pârtie! Câştigătorul Exatlon, luat cu ambulanţa
Vladmir Drăghia (32 de ani) a păţit-o la schi. Duminică dimineaţă, câştigătorul primei ediţii "Exatlon" (Kanal d) a fost luat pe targă de pe pârtia din Poiana Braşov şi dus la spital cu o ambulanţă. Faimosul, care în urma concursului a primit pe mână emisiunea "Fan Arena" de la acelaşi post, s-a accidentat la genunchiul drept şi va avea nevoie de îngrijirile medicilor specialişti.
Sezonul de schi din această iarnă a început şi s-a terminat brusc pentru Vladmir Drăghia, care cel mai probabil după ce a păţit în acest weekend nu va mai pune clăparii în picioare o lungă perioadă de timp. Duminică, fostul concurent al show-ului de la Kanal d, aflat pe pârtia din Poiana Braşov, s-a accidentat la genunchiul drept. Un echipaj SMURD a sosit de urgenţă la baza pârtiei şi l-a transportat pe Vladmir la spital. Deşi părea că are o fractură deschisă, faimosul a încercat să facă haz de necaz.
El a publicat pe contul de Instagram o fotografie pe care a făcut-o cu unul dintre membrii echipajului care l-a dus de urgenţă la spital. "Las aici o nouă amintire. Niciodată un moment nepotrivit pentru un selfie. Câteva copci la genunchi. Un fleac!", a notat Vladmir Drăghia în dreptul unor imagini în care se află întins pe targă în ambulanţă.
Vladmir Drăghia, pasionat de sporturile de iarnă
În trecut, Vladmir Drăghia a suferit şi alte accidente. Chiar el povestea recent că cu ani în urmă şi-a rupt mâna în încercarea de a se da cu placa.
"Am încercat să mă dau și cu placa, pentru că mereu mi s-a părut că arată mai cool echipamentul, dar tebuie să recunosc că prefer să schiez. Mai ales după ce mi-am rupt mâna, acum câțiva ani, pe placă. Anul ăsta am mers la săniuș și a fost mult mai distractiv decât mă așteptam. Avem nevoie doar de o pantă și o modalitate de a aluneca pe ea, pentru a vedea cum toți oamenii, de fapt, în cea mai mare parte a timpului, doar joacă roluri de adulți", povestea el.
Pasionat de sporturile de iarnă şi profitând de zăpada care a căzut în acest weekend, Vladmir a dat o fugă la munte cu soţia lui Alice. Surse din anturajul prezentatorului "Fan Arena" au declarat că Drăghia se află în afara oricărui pericol şi miercuri va reveni pe sticlă la emisiunea unde face cuplu cu Ilinca Vandici.
Citeşte şi:
VIDEO Adevăratul motiv pentru care Vladimir Drăghia a avut ochii vineți la nunta lui