Vladimir Drăghia și Alice Cavaleru se căsătoresc! Iată ce planuri de nuntă au
Vladimir Drăghia, câștigătorul competiției Exatlon, se pregătește pentru următoarea etapă a vieții sale- cea de soț! Este cunoscut deja faptul că actorul are o familie frumoasă alături de partenera lui, Alice Cavaleru, cu care are și o fetiță, pe Zora, însă cei doi nu au avut parte încă de o ceremonie oficială, în care să-și poată rosti jurămintele, unul față de celălalt.
Vladimir și Alice formează un cuplu solid, care nu s-a lăsat destrămat nici măcar de lipsa actorului de acasă, în momentul în care acesta se afla în Republica Dominicană pentru a participa la Exatlon, competiție sportivă pe care a și câștigat-o, de altfel. Cert este că postura de tătic i se potrivește de minune lui Vladmir, acest lucru anunțând faptul că se va descurca grozav și în cea de soț.
Cei doi au declarat că vor organiza o ceremonie liniștită, ce se va desfășura într-un cadru restrâns. Evenimentul va avea loc pe plajă, iar cei doi viitori miri au ales să renunțe la anumite tradiții ce caracterizează nunțile autohtone, conform revistei Viva. În cadrul unui interviu pentru publicația anterior menționată, Vladimir a dezvăluit faptul că și-a surprins viitoare soție în mod plăcut atunci când i-a prezentat inelul cu care a cerut-o în căsătorie. De asemenea, Alice este foarte mândră și de rochia pe care o va purta la ceremonie, care va avea loc luna viitoare.
„La mare, pe plaja unor prieteni, pe 21 iulie. Ne-am propus să nu facem din organizarea acestui eveniment o corvoadă și până acum ne-a ieșit. Decurge totul firesc. Alice s-a îndrăgostit la prima vedere de inel, la a doua de rochie. Nu se va striga darul, nu se vor servi sarmale, nu se va fura mireasa. Vom chema doar prietenii apropiați și familia. Ne vom întâlni de dragul de a fi împreună, de a celebra evenimentul, nu pe noi doi”, a explicat Vladimir, pentru revista Viva.