”Vocea României”, victima economiilor din Pro TV! Ce s-a întâmplat
Nu mai e niciun secret că la Pro Tv se încearcă reducerea cheltuielilor de când cu noua conducere. S-a renunțat la formatele ”neproductive”, chiar dacă era vorba despre emisiuni cu tradiție, s-au negociat la sânge contractele, dar până acum însă nu s-a umblat la emisiunile cu mare priză la public.
Cea mai recentă victimă a economiilor din televiziunea înființată de Adrian Sârbu în 1996 este una dintre cele mai de succes show-uri ale postului. ”Vocea României” se întoarce cu un nou sezon din 9 septembrie și cu câteva modificări importante în format. Printre acestea, și reducerea numărului de gale live. Astfel, dacă în sezonul trecut show-ul a avut cinci ediții live (cu tot cu finală și semifinală), anul acesta vor rămâne trei, două semifinale și o finală.
Măsura a fost justificată prin introducerea unei runde noi, „knockout-ul”, imediat după faza duelurilor. Fiecare antrenor va intra cu câte nouă concurenți. Toți vor pregăti câte o piesă, dar vor urca în ring, pe rând, câte trei, aflând de la antrenori, înainte de a intra pe scenă, cu cine urmează să se lupte. Fiecare antrenor va avea misiunea de a alege un singur concurent dintre cei trei. La finalul rundei de knockout-uri cele patru echipe vor rămâne doar cu câte trei membri.
Realitatea este că o ediție înregistrată este cu mult mai puțin costisitoare decât o transmisie live. Un profesionist în domeniu a explicat pentru Click! de ce este mai ieftin pentru o televiziune să prezinte o emisiune de divertisment înregistrată.
”Cheltuielile pentru o ediție a unei emisiuni de divertisment înregistrată ajung la 30.000 de euro, față de una în direct, care pot fi duble, de 60.000 de euro. Nu de alta, dar pentru live e nevoie de mai mult personal, de mai multe femei de serviciu, care să facă curat în timp record pe scenă, în pauzele publicitare. Dar și la cabina de machiaj e nevoie de mai mulți oameni care să coafeze și să aranjeze concurenții și invitații. În plus, sunt taxe enorme, de mii de euro, pentru difuzarea în direct, care se face prin satelit”, a explicat specialistul, care a produs mai multe show-uri de televiziune la noi.
În plus, întreg echipamentul, cu lumini și decoruri, este închiriat de la o firmă specială, cu ziua, în unele cazuri și cu ora, așa că televiziunile se înghesuie să filmeze cât mai multe ediții ale unei emisiuni, în aceeași zi. ”De pildă, aparatura de filmare pentru Vocea României (Pro TV) este folosită și la ”Next Star” (Antena 1). Prin urmare, televiziunile rivale ajung să lucreze cu același echipament”, a spus mai spus producătorul tv.