„Vorbeste lumea”, un nou show la PRO TV, cu Nadine, Sore, Vica și Răzvan Fodor
Din 13 iulie, Cătălin Măruţă intră în vacanţă şi în locul lui va lăsa patru colegi şi un nou show de televiziune. E vorba de Nadine, Sore, Vica Blochina și Răzvan Fodor care vor prezenta “Vorbeşte lumea” doar la Pro TV.
Cei patru vor prezenta fața nevăzută a lumii mondene și le vor arăta telespectatorilor ce se întâmplă dincolo de sclipirea celebrității. Ei vor spune direct lucrurile pe care toată lumea le gândește, dar puțini au curajul de a le rosti cu voce tare. “Vorbește lumea” a pregătit subiecte interesante, pe care cei patru prezentatori le vor dezbate în direct, de luni până vineri. Noutăți din viața vedetelor autohtone, informații utile, dar și trenduri și subiecte de lifestyle se vor găsi pe agenda celor patru gazde ale emisiunii, care vor avea alături și invitați surpriză împreună cu care vor comenta subiectul zilei.
După o pauză de televiziune, Nadine revine în fața telespectatorilor cu vasta sa experiență în fața camerelor de filmat, completată cu o experiență de viață ce a maturizat-o și i-a adus înțelepciune. Nadine vede lucrurile dincolo de aparențe și are o viziune aparte asupra lumii. E empatică, tolerantă, creativă, spontană și ironică, iar aceste lucruri o transformă într-o apariție exotică, care nu se sfiește să prezinte deschis tot ce “Vorbește lumea”.
“După ce am aflat că fac parte din proiect, am avut valuri de fluturași în stomac, ancorați în euforie timp de 48 de ore. În mod deosebit m-a bucurat faptul că lucrez în echipă, că sunt mulți oameni cu care voi împărți această experiență. Sunt recunoscătoare că am o gașcă a mea, cu care mă voi vedea în fiecare dimineață la cafea, cu care deja vorbesc câte în lună și în stele, iar la sfârșitul fiecărei zilei primesc câte un somn ușor de la fiecare dintre ei”, spune Nadine.
Tănară, simpatică și fresh, așa poate fi descrisă Sore în câteva cuvinte. Experiența ei în televiziune a început încă de mică și a continuat odată cu serialul de succes “Pariu cu viața”. Talentată, amuzantă și visătoare, Sore e una dintre cele mai iubite artiste din generația ei și e pregătită să își expună punctul de vedere direct și onest. “Sunt super încântată că voi prezenta această emisiune alături de colegii mei! E o experiență nouă pentru mine și abia aștept să aud părerile și să văd reacțiile celor din jur după ce va începe emisiunea. Colegii mei sunt efervescenți și mă bucur mult că ne completăm de minune!”, spune Sore.
Vica Blochina și-a demonstrat tăria de caracter și perseverența reușind să fie singura femeie finalistă în emisiunea “Ferma Vedetelor”. După ce a trăit trei luni în condiții vitrege, Vica și-a reluat viața mondenă și e pregătită să se întoarcă la stilul ei caracteristic. O fire deschisă și asumată în tot ceea ce face, Vica e gata să spună direct tot ce “Vorbește lumea”. “Pentru mine e o mare bucurie și realizare faptul că pentru prima dată am șansa să prezint o emisiune. Acest proiect mi se potrivește mănușă, pentru că aici pot să fiu eu însămi. E foarte important pentru mine faptul că oamenii chiar pot învăța ceva din experiența mea de viață. Colegii mei sunt minunați, există chimie între noi. Toți patru suntem atât de diferiți și totuși ne asemănăm foarte tare din punct de vedere al caracterului, iar acest lucru mă bucură foarte mult”, a spus Vica.
Razvan Fodor are o experiență vastă, atât în televiziune, cât și în muzică. De-a lungul carierei sale s-a făcut remarcat prin personalitatea lui deschisă și simțul umorului, atrăgând întotdeauna privirile admiratoarelor de sex opus. Carismatic și plin de viață, Răzvan aduce părerile pertinente ale unui bărbat în cele mai fierbinți subiecte abordate. “Norocul meu e că sunt obișnuit să lucrez între femei, iar colegele mele sunt cu adevărat extraordinare. Fiecare dintre ele are ceva aparte, iar acest lucru ne ajută să fim un grup unitar, care se completează perfect. Abia aștept să începem și să aducem veselia din culise și în fața camerelor de filmat”, spune Răzvan.