Vremea se va menţine frumoasă în următoarele zile. Maxime de 23 de grade

22 octombrie 2012 12:06   Vedete românești
Ultima actualizare:

Marţi, vremea va fi în general frumoasă, iar valorile termice vor fi mai ridicate decât cele obişnuite în ultima decadă a lunii octombrie în aproape toată ţara. Cerul va fi variabil, cu înnorări şi izolat ploi slabe sau burniţă, ziua în estul teritoriului, iar noaptea şi în regiunile sudice.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în sud-est. Temperaturile maxime vor fi de la 13...14 grade în nordul Moldovei până la 22...23 de grade în regiunile sudice, iar cele minime în general între 2 şi 10 grade. Pe arii restrânse, mai ales spre sfârşitul intervalului, se va semnala ceaţă cu precădere în vest şi centru.

Miercuri, valorile termice vor marca o scădere uşoară faţă de ziua precedentă, astfel că cele maxime vor fi cuprinse între 10...11 grade în nordul Moldovei şi 20...21 de grade în sudul Olteniei. Cerul va fi variabil în vest şi sud-vest, cu înnorări şi pe arii restrânse ploi slabe sau burniţă în restul zonelor. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile minime se vor încadra între 1 şi 11 grade. Izolat vor mai fi condiţii de ceaţă.

Mai multe