What's Up cântă sâmbătă în Belgia. Ce artist i se alătură pe scenă

8 octombrie 2015 15:41   Vedete românești
Ultima actualizare:

Cel mai popular rapper român la ora actuală, What's Up, pe numele său adevărat Marius Ivancea va avea un show de zile mari în Belgia în weekend. Şi nu singur, căci mai are un partener de nădejde în prezenţa percuţionistului Chi Pah.

Cunoscut pentru hiturile „K La Meteo” sau „Taxi”, What's Up are tot mai multe spectacole în ţară şi străinătate. Solistul a fost invitat să susţină un recital în Belgia, unde va face un show de zile mari în City Club Bruxelles  sâmbătă (10 octombrie). What’s Up îl va avea alături de el pe Chi Pah, percuționistul care l-a impresionat pe producătorul lui Snoop Dogg. Acesta a participat la “Românii au talent”, s-a făcut remarcat în ţară şi a colaborat cu multe nume din străinătate, fiind cel mai tânăr percuţionist (30 de ani).

Colaborarea cu Andra i-a adus faima

What's Up a început să facă muzică de mic, de la opt ani. La 17 ani, a scos primul clip. A colaborat cu artişti precum Sişu, Maximilian, dar melodia "K la meteo" (2012), cu Andra, i-a adus faima. Tot în 2012 colaborează cu Iony şi Cabron pentru hitul “Iarna pe val”. Au urmat nenumărate hituri care l-au clasat în topuri.

Cine e Chi Pah

Pe numele său adevărat, Ciprian Marcu (30 de ani) e unul dintre cei mai buni tineri percuționiști din România. De-a lungul carierei a colaborat cu nume celebre din țară, însă talentul său a fost remarcat și de staruri internaționale, precum celebrul Jamiroquai sau chiar producătorul lui Snoop Dogg, care a avut ocazia să-l asculte în timpul unui concert din Dubai.

Mai multe