What’s Up muncește pe brânci să facă bani de nuntă
Pe 28 august, într-un restaurant din Bucureşti, Marius Ivancea (27 de ani), alias What’s Up, şi logodnica lui, impresara Simina Costea (26 de ani), vor avea nuntă mare.
Din păcate, cei doi nu prea au timp de pregătiri, să stea să întocmească lista de invitaţi sau să deguste meniul, căci cariera îi ține în priză. „Momentan vrem să filmăm două videoclipuri în 24 de ore, cu care să promovăm noul album video, pe care îl vom lansa anul viitor. La acesta muncim acum şi avem foarte multe concerte, aşa că abia avem timp să facem pregătirile pentru nuntă. Nici nu ştim cine va cânta la petrecere şi nu am întocmit nici lista invitaţilor”, ne-au povestit cei doi. După ce a dat lovitura cu piesa “Taxi”, onorariul lui What’s Up a ajuns la 2.000 de euro pe concert.