Wilmark se mută din România! Ce motiv are vedeta

19 iulie 2015 10:13   Vedete românești
Ultima actualizare:

După ce a Pro Tv a renunțat la serviciile lui drept jurat la „Dansez pentru tine", Wilmark (38 de ani) s-a apucat de un proiect ambițios. El regizează un show de zile mari pentru Las Vegas.

„Micuțul Will” s-a apucat deja de pregătiri, iar proiectul va fi gata cel mai târziu în 2017. El și echipa lui vor trece Oceanul și se vor duce în America, conform ziarului Ring. Pe lângă toate acestea, vedeta cochetează și cu muzica.

«Impresarul lui Betty Stroe, Zsolt Kapros (Attitude Music), care e organizator de evenimente, a văzut show-ul meu şi am vorbit despre ce putem face pe lângă kizomba, un gen de dans foarte la modă. Betty a venit cu o compoziţie proprie care mi-a plăcut şi am reuşit... În videoclipul melodiei "Dame Mas” am investit până în 6.000 de euro» , a spus Wilmark.

Vedeta are o școală de dans care funcționează de 17 ani, iar în prezent are 185 de cursanți. Micuțul Will are proiecte mari pentru viitor: „Pregătim şi un mare spectacol pentru Las Vegas, care va însemna o plecare din România pentru o perioadă mai lungă. Dar asta vom vedea în cel mult doi ani”.

Întrebat dacă fii lui îi vor călca pe urme, vedeta a spus că nu știe încă, dar că Lukas (7 ani) e o fire mai sportivă, iar Joakin (3 ani) este mai artist. Soția lui Wilmark, Ioana, este juristă la agenția lui de evenimente: „Ea mă trimite, de fapt, pe mine la muncă . Avem biroul chiar la noi în casă şi atunci ne ocupăm în egală măsură şi de copii, şi de treburile firmei”.

Mai multe