Wow! Ce top model era în tinerețe mama faimoasei Catrinel Menghia

18 martie 2022 15:43   Vedete românești

Sora modelului Catrinel Menghia, Lorena, a oferit publicității o poză rară în care apare mama lor, din tinerețea acesteia, iar tot ce putem spune este că, într-adevăr, cele două au cu cine semăna!

Lorena Menghia, sora modelului Catrinel Menghia - care în prezent folosește numele de familie Marlon însă - a publicat în mediul online o imagine rară cu mama lor, Liliana, pe când aceasta era în floarea vârstei. Cu o tunsoare făcută după moda anilor respectivi, scurtă și cu breton, mama celor două știa să pozeze, fiind în elementul ei în fața camerei de luat vederi.

Cum arăta în tinerețe mama Lorenei și a lui Catrinel Menghia

Aceasta a fost surprinsă într-o ipostază inedită, iar acum am aflat și cu cine seamănă cele două surori, care împărtășesc trăsături asemănătoare, speciale și extrem de apreciate, atât în țară, cât și peste hotare.

Catrinel Marlon a fost declarată ca fiind una dintre cele mai frumoase femei din România, iar sora ei, Lorena, este, de asemenea, o apariție, cele două semănând izbitor! Totodată, și mama lor, chiar dacă nu a ales această carieră, putea cu lejeritate să se apuce de modelling, în tinerețe.

Liliana Menghia ar fi făcut cu sigurață furori la vremea respectivă, însă nici acum nu putem spune că nu ar reuși! „Lili”, așa cum singură își pune pe rețelele de socializare, este o doamnă cât se poate de cochetă, care nu își arată vârsta. 

Lorena Menghia a dat de înțeles că a ales să publice mai multe imagini cu mama ei pentru a o celebra, astfel că este posibil să fi fost ziua de naștere a acesteia. „Azi o celebrăm pe minunata mea mamă. Te iubesc.”, a scris Lorena în mediul online. Mai mulți internauți s-au grăbit deja să o felicite pe doamna Liliana și i-au transmis acesteia multe mesaje de „la mulți ani”.

Pe lângă imaginea din tinerețe cu mama ei, Lorena a publicat și o fotografie din prezent, dar și una în care apare și ea alături de cea care i-a dat viață, într-o ipostază amuzantă.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro   Puteţi urmări ştirile Click! pe Google News, Facebook și Instagram!

Mai multe