X FACTOR 2020. Concurenții din grupa Deliei și poveștile lor. Iubita lui Florin Ristei cântă în această seară
O grupă matură, formată din cântăreți profesioniști din toate colțurile lumii, dar și faptul că de câte ori a fost mentor la categoria Mixt a câștigat, îi dă încredere Deliei că și în 2020 poate câștiga X Factor! Iată concurenții pe care îi vom asculta vineri seara, de la ora 20.30, la Antena 1.
Grupa de Mixt, cu vârsta peste 24 de ani, care o are ca mentor anul acesta pe Delia, a primit nu doar artiști de ambele sexe, ci și de naționalități cât se poate de diferite. Astfel, concurenți din toată lumea vor trăi emoțiile Bootcamp-ului vineri, 4 decembrie, de la ora 20.30. Dintre cei 10, doar 3 vor trece mai departe.
Lakeetra Knowels
Crescută în Statele Unite ale Americii, Lakeetra Knowels a început să cânte în biserică, încă din copilărie, însă viața și, mai ales iubirea, au determinat-o să se mute în Italia în urmă cu 13 ani. Chiar dacă relația nu a fost una de durată, americanca acum în vârstă de 46 de ani a rămas în Milano, unde predă muzica la o grădiniță. Numele său, unul cu rezonanță în lumea muzicală mondială, le-a atras atenția și juraților X Factor, așa că nu au putut să nu o întrebe dacă există o legătura între ea și Beyonce Knowels. ”Sunt destul de sigură că suntem înrudite, va trebui să îmi sun bunica la noapte ca să îmi explice exact ce legătură de rudenie avem. Nu suntem atât de apropiate să ne vedem la adunări de familie, dar suntem rude”, a explicat amuzată americanca. Talentul clar este moștenire de familie, așa că după ce a cântat, Ștefan Bănică a îndrăznit chiar să o roage pe Lakeetra să interpreteze și gospel. ”Lakeetra, ești lozul meu norocos!”, a spus Delia încântată la final, iar americanca a primit cele patru voturi pentru a ajunge direct în Bootcamp.
Alina Dincă
Alina Dincă a trecut de cealaltă parte a baricadei după ce în ultimii ani a pregătit ea însăși concurenți pentru concursuri! Alina a avut curajul să apară pe scena X Factor pentru a fi jurizată, iar rezultatul a fost spectaculos! Cu patru de Da, Alina a ajuns direct în Bootcamp, ca ”elevă” în grupa Deliei.
Austin Hirth
Austin Hirth s-a născut în Florida, dar a crescut în Bucureștii încă din anul 1993, când părinții săi au venit în România pentru a lucra în orfelinate. Un diagnostic de cancer l-a făcut ca la vârsta de 20 de ani să se apuce de cântat la chitară, iar de atunci nu a mai lăsat-o din mână. ”M-a ajutat foarte mult muzica în perioada aceea, am început să scriu, iar tata mi-a cumpărat chitara”, a povestit Austin, care s-a luptat timp de un an și jumătate pentru viața sa. De atunci, tânărul s-a stabilit la Cluj-Napoca pentru a vedea dacă poate trăi din cântatul pe stradă și, spune el, până acum i-a ieșit. ”Iubesc țara asta, iubesc oamenii, chiar dacă acum toată familia mea e în SUA și chiar dacă aș câștiga X Factor, aș continua să cânt pe stradă, pentru că asta îmi place”, a spus tânărul care i-a vrăjit pe jurații X Factor cu vocea sa caldă și și-a găsit un loc în grupa Deliei în Bootcamp. ”Ești un om care nu știe nimic despre showbiz și acesta este un avantaj pentru tine”, a spus jurata.
Sonia Mosca
O prestație fantastică a avut și Sonia Mosca, o italiancă din Napoli pe care Delia o aștepta încă de la începutul acestui sezon, chiar dacă nu o cunoscuse încă. ”Tu ai fost speranța mea, am simțit că vei veni! Ultimul sezon X Factor a fost câștigat de o fată din Filipine, care era la mine în grupă și cred că ești mai bună ca ea!”, i-a spus Delia. ”Ea poate să facă tot cu vocea, nu are nevoie de niciun artificiu, de nicio poveste! Ea este așa și a venit în fața noastră și eu îți spun că este câștigătoarea X Factor, eu așa simt! Nu mai avem nimic asemănător în X Factor!”, a adăugat noul mentor al Soniei. Mai mult, italianca a câștigat deja și simpatia celorlalți trei jurați, iar Florin Ristei i-a cerut chiar și un bis la audiții. ”Mi-ar face o deosebită plăcere ca tu să câștigi X Factor 2020! Mi-ai rupt capul!”, a exclamat juratul.
Otilia Gogu
Fiica și mama Adelina și Otilia Gogu au avut de făcut o alegere grea după ce la audiții jurații au decis că doar una dintre ele ar putea merge în Bootcamp. Cu lacrimi în ochi, Adelina i-a cerut mamei să nu renunțe și să continue drumul la X Factor singură, în echipa Deliei.
Naomi Hedman
Venită din Londra, Naomi Hedman a făcut furori chiar dinainte de a păși pe scena X Factor. Vrăjiți de apariție, Răzvan și Dani i-au acordat un vot de încredere înainte ca Naomi să înceapă să cânte. Modelul londonez nu i-a convins însă pe cei patru jurați și cu prima prestație pe scenă. ”Naomi, dacă mai și cântai la cum arăți, cred că ne luam zilele. Arăți ca o panteră și ai cântat ca o... pisică!”, i-a spus Ștefan Bănică. Naomi a cerut o șansă pentru a rămâne în concurs, iar Florin Ristei s-a oferit să o sprijine într-un duet pentru a cea de-a doua piesă. Rezultatul – 4 de DA, iar Naomi merge în Bootcamp în grupa Deliei. Ulterior, Naomi și Florin au început o poveste de dragoste, iar aparițiile lor de cuplu fac senzație pe Instagram.
Cât de îndrăgostit e Florin Ristei de superba Naomi! Gina Pistol și Speak îl tachinează pe Instagram
Kalon Rae
Italian, stabilit în Londra și atras de România, Kalon Rae este un muzician experimentat și conștient că de câte ori urcă pe o scenă atrage atenția chiar înainte să înceapă să cânte. ”Vreau să cuceresc lumea, iar X Factor este un nou pas! Mereu îmi spun ”Fii tu, găsește ce e special la tine, iar oamenii te vor iubi! Nu toți, dar nici nu te poți aștepta la asta!”, mărturisește Kalon. Tânărul cântăreț și compozitor, care în ultimii ani a mai cântat în România, se laudă cu o bogată experiență muzicală, mai ales că în 2012 a fost director muzical la ceremonia de închidere a Olimpiadei de la Londra și a lucrat cu nume mari ale industriei precum George Michael sau Coldplay.
Mehmet Dural
După Italia, SUA și Marea Britanie, și Turcia are un reprezentant în echipa de Mixt, peste 24 de ani, al cărei mentor în cel de-al nouălea sezon X Factor va fi Delia. De mai bine de un an, de când a venit prima dată în România, Mehmet Dural s-a îndrăgostit de locuri și de oameni și a decis să rămână. Relaxat și bucuros să cânte, Mehmet le-a oferit celor patru jurați o mostră din cultura turcă, dar și o variantă cât se poate de originală a piesei ”Drumurile noastre”. ”Sunt gelos pe tehnica ta de cântat”, a mărturisit Florin Ristei încântat.
Iulian Canaf
Aceeași soartă a avut-o și Iulian Canaf, un concurent care are o lungă istorie cu cealaltă jurată X Factor, Loredana. ”Am venit doar să cânt blues și să mă simt bine. Am venit să te revăd, Loredana, și să cânt o piesă de blues, că nu știu altceva”, a mărturisit Canaf pe scenă, cu modestia care îl caracterizează. Când a început însă să cânte, cuvintele nu și-au mai avut rostul! ”Are factorul X, bubuie pasiunea în el”, a exclamat Florin Ristei, iar voturile juraților i-au asigurat lui Canaf un loc în Bootcamp.
Mihai Meiros
Cel de-al zecelea loc rămas neocupat în urma audițiilor, i-a fost atribuit de către Delia lui Mihai Meiros, care a obținut trei voturi pozitive la audiții. Deși cântă de mai mulți ani, Mihai are emoții incredibil de mari atunci când urcă pe scenă, tocmai de aceea, în cel de-al doilea sezon X Factor, deși s-a înscris și s-a prezentat la audiții, nu a avut curajul să urce pe scenă și a plecat acasă. Abia în sezonul 9 Mihai și-a dus visul până la capăt, iar Delia i-a oferit șansa de a merge mai departe în Bootcamp, așa că nu are altă variantă decât să scape de trac.