Zeci de vedete la aniversarea Adelinei Pestrițu! A avut un tort cum nu s-a mai văzut!

3 februarie 2019 17:18   Vedete românești
Ultima actualizare:

O adevărată pregătire pentru nuntă! Pentru Adelina Pestrițu nu a fost suficient că a găsit o locație perfectă care să corespundă dorințelor sale organizatorice, ci se pare că a dorit să facă o repetiție în toată regula pentru momentul în care își va uni destinul de cel al partenerului ei de viață, Virgil Șteblea.

Evenimentul prin intermediul căruia și-a aniversat Adelina Pestrițu ziua de naștere a arătat, astfel, ca o nuntă, de la ținuta vedetei, până la tortul spectaculos cu care și-a uimit și îndulcit invitații, care au fost în număr mare, întărind ideea conform căreia fosta prezentatoare TV și-a dorit să organizeze o repetiție, înainte de marele moment în care își va pune pirostriile. 

Adelina Pestrițu și-a sărbătorit ziua de naștere sâmbătă, 2 februarie, într-o locație exclusivistă pe care vedeta a dezvăluit că o va închiria și pentru viitoarea sa petrecere de nuntă. 

Adelina Pestrițu, petrecere ca de nuntă pentru aniversarea zilei ei de naștere

Adelina a dansat, a cântat și s-a distrat până în zori alături de aproximativ 200 de invitați ai petrecerii care a avut tema „Wonderland”. „A fost o petrecere exact așa cum îmi place mie, am dansat non-stop, am avut alături oamenii pe care îi iubesc, m-am bucurat de un decor de vis în note de negru, auriu și alb, de mâncare bună și de un program muzical ce nu ne-a dat voie să stăm mult la mese.

Ne-am gândit mult timp dacă să facem o mare petrecere sau să plecăm într-o vacanță doar noi, însă am decis că este cazul să distrăm prietenii dragi și mai târziu vom alege și o destinație exotică pentru relaxare. Și foarte bine am făcut”, a povesti Adelina Pestrițu, după petrecerea grandioasă pe care a organizat-o. Tot ca la nuntă, Adelina și partenerul ei de viață, Virgil Șteblea, au tăiat împreună tortul grandios de care s-au bucurat la eveniment. 

Ce invitați de seamă a avut Adelina Pestrițu la petrecere

Vedeta s-a ocupat personal de detaliile organizatorice, având doar 3 săptămâni la dispoziție să pună la punct toate detaliile petrecerii, de la temă, decoruri, până la meniuri, tort, program muzical și momente-surpriză. „Ca orice eveniment, petrecerea de ziua mea a necesitat multă pregătire și agitație, dar a meritat, pentru că a ieșit o super-petrecere până în zorii zilei. Singurele daune le-au suferit picioarele mele, pentru că nu am stat nicio clipă jos. A! Și o altă parte bună, în ultimele 4 zile am slăbit 2 kg din cauza stresului ca totul să iasă perfect, dar asta nu e rău deloc”, a mai adăugat Adelina. 

Atmosfera petrecerii a fost animată de Taraful din Clejani, dar și formația Pindu și de Ansamblul Iholu din Constanța, care nu a lăsat invitații să stea prea mult pe scaune. Sărbătorita a fost în tot cu tema aleasă în seara aniversării sale, alegând să poarte o rochie elegantă de culoare albă. Printre invitații de seamă care i-au fost Adelinei alături în ziua în care a împlinit 32 de primăveri s-au numărat Mihaela și Mircea Geoanp, Roxana Ciuhulescu, Mădălin Ionescu, Ellie White, Minodora, Karmen Minune, Xonia, Denisa Tănase (ex-Bambi), Ela Crăciun, Oana Roman, Gabriela Cristea, Natalia Mateut, Alexandru Erbașu și mulți alții. 

Mai multe