Zina Dumitrescu, despre tinerețe și viața din azil. Apariție rară la TV, la 82 de ani!
Deși a schimbat de curând prefixul, Zina Dumitrescu nu se dă în lături atunci când vine vorba de aparițiile TV. Creatoarea de modă a vorbit, în cadrul unei emisiuni, despre viața sa la azil, rememorând totodată și perioada tinereții.
După ce proprietarul azilului în care Zina Dumitrescu locuiește a dezvăluit recent că îndrăgita creatoare de modă s-a confruntat cu câteva probleme de sănătate și nu mai avea putere să lupte, iată că „Mama Zina” nu se lasă așa de ușor! La 82 de ani, designer-ul a fost invtata Oanei Turcu duminică, 17 martie, în cadrul emisiunii „Refresh by Oana Turcu”, difuzată de Antena Stars.
Aflată la un azil pentru vârstnici, Zina Dumitrescu a vorbit despre modul în care se desfășoară zilele sale acolo, însă creatoarea de modă a vorbit cu plăcere și despre tinerețea sa, povestindu-i prezentatoarei TV detalii din viața personală. Zina a dezvăluit că fostele sale eleve continuă să o viziteze, la fel ca și Cătălin Botezatu, care nu își uită prietena și partenera de „afaceri”. Starea sa este una bună în prezent, chiar dacă s-a confruntat la un moment dat și cu o depresie.
„Mama Zina” a trecut peste incident și găsește mereu activități care să îi ocupe timpul. Aceasta a explicat că respectă în continuare ritualurile de frumusețe pe care le-a urmat toată viața și, la fel ca în tinerețe, încearcă să mănânce echilibrat, însă fără să renunțe la un răsfăț culinar ocazional cu gogoși sau cartofi prăjiți, care sunt mâncărurile sale preferate.
„Eram în relații de prietenie, aveam grijă de ele, le sfătuiam să facă lucruri bune. Țin legătura cu Bianca Brad, cu multe. Cătălin Botezatu e plecat în Turcia, are prezentări. A fost mereu la mine. Când e în București, vine la mine”, a afirmat ea. „Oamenii în vârstă trebuie să fie ei înșiși, să aibă grijă de ei. Mie îmi face bine să am prieteni, să am de toate, să fac ce îmi place mie.
Am o prietenă aici (..) Îmi plac cartofii prăjiți. Mănânc cât simt nevoia. În tinerețe, mâncam și ce îmi venea, eram și la dietă. Îmi plac gogoșile, eclerele, savarinele”, a afirmat Zina Dumitrescu. „A revenit moda, dar eu mereu am spus că o femeie trebuie să ia ce îi vine bine, ce îi pune în evidență părțile frumoase și ce îi ascunde, în același timp, defectele pe care le are”, a spus aceasta. Întrebată ce ar face dacă ar putea da timpul înapoi, pentru a o lua de la capăt, Zina Dumitrescu a răspuns imediat: „Cred că aş face tot ce am făcut, pentru că nu regret nimic din ce am făcut. Nimic!”.
„Mă dădeam în tinerețe cu creme din plante, să hidrateze. Și acum mă dau cu cremă, și dimineața, și seara. Dar înainte mă spăl pe față, însă fără săpun, că usucă pielea…”, a mai explicat fosta creatoare de modă.