VIDEO Cine a compus piesa "Blurred Lines" a lui Robin Thicke: "Am minţit"

17 septembrie 2014 7:13   Vedete
Ultima actualizare:

Cântăreţul Robin Thicke a recunoscut că nu este autorul cântecului "Blurred Lines", unul dintre cele mai mari succese ale anului 2013. Acesta a fost acuzat de plagiat, alături de Pharrell Williams, potrivit unor documente judiciare publicate în presa americană.

Artistul Robin Thicke a recunoscut că a minţit: "Piesa "Blurred Lines" nu este compusă de mine! Eram prea drogat şi beat". În plus, acesta susţine că adevăratul compozitor al piesei "Blurred Lines" este Pharrell Williams.

"Am compus şi produs şase albume, dar cel mai cunoscut single din cariera mea a fost compus şi produs de altcineva: eram gelos şi am vrut să îmi însuşesc meritul", a explicat cântăreţul american, mărturisind astfel că a minţit în declaraţiile anterioare, potrivit thehollywoodreporter.com.

"Înregistrarea a putut să se facă fără mine. Eu doar am avut şansa de a fi acolo atunci când el (Pharrell Williams) l-a compus", a adăugat Robin Thicke, potrivit documentelor judiciare publicate în presa online americană.

Melodia "Blurred Lines" a fost unul dintre cele mai de succes cântece din 2013, însă refrenul său - "I'm gonna take a good girl/ I know you want it" - şi videoclipul piesei, în care apar femei goale, i-au atras multe critici din cauza caracterului său misogin.

Mai multe