VIDEO Liam Neeson, cascador la 62 de ani în “Taken 3: Teroare în L.A.”
Fanii seriei „Taken” au parte din 9 ianuarie de o nouă aventură a eroului Bryan Mills, interpretat de Liam Neeson, cel care dă culoare acestei aventuri pe marile ecrane.
Dacă nu aţi văzut primele două părţi ale filmului trebuie să o faceţi rapid! Şi asta pentru că în pelicula care are premiera pe 9 ianuarie, Liam Neeson reia pentru a treia şi ultima oară rolul fostului agent CIA Bryan Mills, în “Taken 3: Teroare în L.A”, continuarea celebrei serii de acţiune care va fi distribuită în cinematografele din România de Freeman Entertainment.
,,Am fost încântat să revin într-un al treilea film. Am avut unele rezerve la început pentru că nu ştiam ce am mai fi putut face. Nu mai putea fi răpită din nou fiica lui Bryan Mills. S-ar fi pus problema că e un tată nepotrivit. Dar scenariştii şi Luc Besson au venit cu o poveste interesantă. Deşi, are ceva foarte definitiv”, a declarat Liam Neeson despre implicarea sa în proiectul „Taken 3: Teroare în L.A.” După ce şi-a salvat fiica şi a deconspirat o reţea de traficanţi de carne vie din Paris, iar apoi a eradicat o bandă de terorişti în Istanbul pentru a-şi recupera soţia, de această dată Bryan Mills (Liam Neeson) este pus în postura de a-şi demonstra nevinovăţia în ultima parte a francizei, Taken 3: Teroare în L.A. Mai mult decât atât, Neeson face nişte cascadorii excelente, pe care le veţi vedea în film. Mai e de spus atât: acţiune şi multe urmăriri şi împuşcături.
Ca şi în cazul filmului Taken 2 şi de această dată regizor este Olivier Megaton, pentru care Taken 3: Teroare în L.A. nu a reprezentat o misiune deloc uşoară, conform propriilor sale spuse:,,A echilibra elementele emoţionale şi pe cele psihologice şi momentele de acţiune este ciudat, e o sarcină dificilă, mai ales pentru o franciză cum este aceasta. Toată lumea vrea din ce în ce mai multă acţiune. Taken 2 a fost ca un fel de montagne-russe. Urci şi te aşezi pe locul tău şi habar nu ai unde vei ajunge. Am încercat să facem acelaşi lucru şi în acest film. Este o călătorie nebunească, de la început până la final. Trebuie să umpli fiecare minut de film cu surpriză, şi curiozitate, şi acţiune”, a concluzionat Olivier Megaton despre provocările noului film de acţiune Taken 3: Teroare în L.A.
Distribuit de Freeman Entertainment, filmul Taken 3: Teroare în L.A. ajunge pe marile ecrane din ţară începând cu 9 ianuarie 2015.