VIDEO Un actor român a fost premiat la Festivalul Internațional de Film din Porto Rico
Este nimeni altul decât maestrul Vasile Muraru, juratul show-ului „Next Star”, de la Antena 1. Actorul este protagonist al filmului de scurt metraj ”Uşa”, premiat la Festivalul Internațional "Cine Campus 2014", din Porto Rico.
Anul acesta, Vasile Muraru a primit cadoul de Crăciun mult mai devreme! Filmul de scurt metraj ”Uşa” (”The Door”), în care maestrul interpretează un rol important, a fost premiat la Festivalul Internațional de Film „Cine Campus 2014”, cu Medalia de Bronz la secțiunea „Cel mai bun scurt metraj artistic”. „M-am bucurat foarte mult că am avut ocazia să lucrez cu un băiat atât de talentat, cu regizorul şi scenaristul Alessandro Cubicciotti. Ar trebui să-l felicităm pe el, în primul rând, pentru curajul de a produce un film o distribuţie atât de variată, un singur actor, eu. J Este un film total diferit faţă de ce am făcut până acum şi recunosc că m-a impresionat când l-am văzut prima oară şi mi-am dat seama că o să aibă succes”, a spus maestrul Vasile Muraru.
Filmul a fost produs în anul 2012, iar din acelaşi an continuă cu succes seria nominalizărilor şi a prezenţelor în cadrul festivalurilor internaţionale de film, printre care se numără Festivalul Internaționale de la Teheran (Iran) şi Cusco (FENACO, Peru), dar şi Fingal Film Festival (Irlanda), în 2013. În anul 2014, pe lângă CineCampus de la Porto Rico, ”Uşa” a participat și la Access Code Short Film Festival (India).