Vladimir Drăghia, fără banii din junglă?
Şi „muncit” în junglă, şi cu banii luaţi! Aşa s-ar putea trezi Vladimir Drăghia (28 de ani), dacă nu-şi achită datoria pe care o are la proprietara apartamentului în care a stat cu chirie. Executorii judecătoreşti au pus deja ochii pe onorariul pe care tânărul actor îl are de încasat de la show-ul „Sunt celebru, scoate-mă de aici!”.
Vladimir Drăghia s-a alăturat show-ului „Sunt celebru, scoate-mă de aici!”, în plin proces cu Magdalena Tara, proprietara apartamentului care se chinuie şi acum să-şi recupereze banii de la el. Femeia a câştigat în instanţă procesul pentru datoria de aproximativ 5.000 de euro (chirie, întreţinere, utilităţi, dar şi penalităţi), însă nu l-a putut executa silit pentru că nu au fost identificate bunuri sau conturi pe numele lui Vladimir Drăhghia.
Vladimir Drăghia a pierdut procesul pentru datoria de 5.000 de euro
Aşa că executorul s-a îndreptat către firmele de la care actorul Vladimir Drăghia urma să încaseze bani. A fost deschis deja un proces prin care se cere magistraţilor de la Judecătoria Sectorului 3 validarea popririi pentru o sumă pe care Vladimir urma să o primească de la o firmă de producţie cinematografică şi programe de televiziune.
Şi asta nu e tot! Pentru a fi sigur că actorul îşi plăteşte, în cele din urmă, datoria, executorul a trimis notificări la toate televiziunile cu care Vladimir Drăghia a colaborat sau colaborează. O astfel de notificare ar fi ajuns inclusiv la PRO TV, de unde fostul „Burlac” are de încasat o sumă deloc de neglijat. El ar fi participat la show-ul „Sunt celebru, scoate-mă de aici!” pentru cel puţin 5.000 de euro. Iar suma pe care o are de luat, după ce a făcut foamea şi frigul în jungla africană, este tocmai bună pentru a acoperi datoria pe care o are de dat Magdalenei Tara.
Vladimir Drăghia: „Am treburi mai importante”
Contactat de reporterii Click!, Vladimir Drăghia a refuzat să comenteze despre situaţia în care se află din cauza datoriilor. „Sunt nişte discuţii atât de vechi, încât nu-şi mai au rostul. Am alte treburi mai importante de făcut, aşa că nu vreau să-mi pierd timpul dând declaraţii pe tema asta”, a spus Vladimir Drăghia, care a participat la show-ul „Sunt Celebru, scoate-mă de aici!”.
Mihai Trăistariu, „sufocat” de pisici
A fost plecat mai bine de zece zile în Africa, la concursul „Sunt vedetă, scoate-mă de aici!” (PRO TV), iar cele cinci pisici, două persane şi trei maidaneze, i-au dus dorul. Atât de mult, încât acum îl urmăresc pe stăpânul lor, Mihai Trăistariu (38 de ani), la fiecare pas: „Încercam să scriu ceva la calculator, dar, hop şi ele! Pufoşeniile astea sunt atât de dependente de mine, încât simt nevoia să respire acelaşi aer. Când sunt la WC, stau şi ele, la 50 cm distanţă şi mă privesc cu gingăşie. Când mănânc, hop şi ele, pe masă. Singurul mod de a scăpa e să deschid aspiratorul şi pisicile dispar câte 8 ore”, a spus Mihai Trăistariu.
Dorian Popa face donaţii bisericii
Actorul Dorian Popa (26 de ani), marele învins în finala concursului „Sunt celebru, scoate-mă de aici!”, a făcut bani frumoşi în junglă, în jur de 10.000 de euro, susţin apropiaţii lui. Dar, pentru că a trecut cu bine peste toate probele în care a trebuit să mănânce viermi sau alte „delicatese” locale, şi s-a întors marţi sănătos acasă, el s-a decis să facă o faptă nobilă: „Dorian va dona o parte din bani unei biserici”, ne-a spus iubita lui, Claudia Iosif (32 de ani). Superba brunetă îl răsfaţă acum pe actor ca pe un prinţ, după infernul trăit de acesta în Africa de Sud, preţ de 21 de zile.