Unele dintre partenerele de viață ale celor mai înfiorători conducători politici s-au măritat forțat sau au ajuns la altar înainte ca soții lor să devină despotici. Însă toate au murit tragic!
Rolul său din serialul „Dallas”, când l-a interpretat magistral pe Bobby Ewing, l-a făcut faimos pe actorul Patrick Duffy. Însă există viață și după faimă! Vedeta și-a întâlnit marea dragoste la „pensie”!
Legendara actriță a avut o copilărie dificilă, care i-a distrus încrederea în sine și-a determinat-o să accepte o relație toxică, cu primul ei soț, care a făcut-o să se simtă… și mai rău.
Vestitorii primăverii sunt ghioceii, dar și zambila, freziile și lalelele, florile preferate ale sultanului otoman Suleyman Magnificul, care avea hainele brodate cu buchete întregi de lalele. Ce simbolizează aceste flori?
Mulți dintre noi ne temem să zburăm cu avionul, însă există anumite lucruri care pot fi făcute chiar de noi pentru a ne menține în siguranță pe durata călătoriei la înălțime.
Oamenii încăpățânați pot fi eficienți și ambițioși, calități incontestabile la oricine. În același timp, ei cred atât de mult că au dreptate în ceea ce vor să întreprindă, încât nimeni nu-i poate convinge de contrariu.
Iubita fotbalistului Cristiano Ronaldo a suferit trei avorturi spontane înainte de a-l pierde pe Angel, băiețelul ei născut mort. Georgina povestește totul!
Atunci când pierdem pe cineva drag, multe decizii trebuie luate. Una dintre ele ține de ce se va întâmpla cu trupul neînsuflețit. Este donarea lui o opțiune?
Când începi o relație cu cineva, numai la contract de confidențialitate nu te gândești. Ei bine, iubitele campionului la golf sunt obligate să semneze așa ceva!
Actorul de la Hollywood are un trecut regretabil, în care s-a comportat ilegal și imoral. Cu alte cuvinte, a încălcat legea de mai multe ori, iar acest lucru îl urmărește și-n ziua de azi.
Faimoasa actriță de la Hollywood și Amal Clooney au mai multe în comun decât am crede. Nu numai că amândouă au succes în domeniul lor de activitate, se întrec în proiecte caritabile. De aici să li se tragă divergențele? Nici vorbă! Totul e personal!
De dragul frumuseții și al sănătății, vedeta de la Hollywood încearcă aproape orice tratament sau produs există pe piață și care promite o viață mai bună.
Cu toate că a moștenit originile latine de la tatăl ei, Fausto Xavier Aguilera, și e recunoscătoare pentru acest lucru, cântăreața are multe să-i reproșeze părintelui violent.
În timp ce unii actori nu renunță niciodată la haine doar de amorul artei, actrița e mândră de trupul ei, pe care nu ezită să-l arate lumii întregi. Scandalos sau curajos?
Soția cântărețului Justin Bieber a împlinit un an de la evenimentul care i-a schimbat complet viața și-a transmis un mesaj special fanilor ei cu această ocazie.
Așa cum eram obișnuiți, ne așteptam să-i urmărim pe actori pe covorul roșu, la ceremonia de acordare a premiilor Oscar. Surpriză! Anul acesta, covorul a fost bej! De ce oare?
Există multe pericole care ne pândesc, în afara bolilor și-a accidentelor. Ceea ce mâncăm sau bem și ne este recomandat de specialiști ne poate fi și fatal!
În ultimele săptămâni, superbul model de 28 de ani a fost asociat cu unul dintre cei mai mari și mai râvniți burlaci din Hollywood. Și ce nu face Rose pentru a fi frumoasă pentru Leo DiCaprio?!...
Unul dintre cele mai mari topmodele din lume vorbește despre cele mai întunecate momente din viața ei, care, din păcate, au început încă din copilărie…
Inima lui îi aparține soției Hailey, dar acest lucru nu l-a împiedicat pe faimosul cântăreț să vorbească despre câteva secrete picante din dormitorul său…
Fiica cea mare a lui Bill Gates s-a născut într-una dintre cele mai bogate familii din lume, însă n-a fost răsfățată de tatăl multimiliardar când era copil.
„Da, știam că avea încă un fiu!”, a spus Joe Jackson, fratele megastarului pop pentru ABC News. Adevărul e că, la concertele lui, era un băiat care stătea în primul rând lângă cei trei copii oficiali ai lui Michael. Cine e el?
Ducele de Sussex a fost criticat aspru în urma discuției avute cu expertul în traumă Gabor Mate, pentru că promovează drogurile, ridicând în slăvi efectele pe care le are ayahuasca.
Nicio femeie nu apreciază când momentele de pasiune durează puțin și nu e timp ca să ajungă să simtă plăcerea maximă. Un nou studiu oferă soluția perfectă pentru ejacularea precoce!
Vedetele sunt oameni ca noi, cu reușite și dificultăți, cu momente greu de îndurat și clipe de extaz. Un cuplu faimos a dat din casă, de fapt din dormitor, și ne-a uimit cu detaliile picante oferite.
Pentru lumea întreagă, Elvis Presley a fost și continuă să fie Regele Rock & Roll, însă titulatura, oricât de flatantă ar fi, nu i-a convenit deloc legendarului cântăreț. De ce oare?