De ani de zile circulă zvonuri cu privire la tuneluri care se află sub Palatul Buckingham sau sub alte reşedinţe regale britanice, iar acum avem confirmarea acestui lucru. Soţul Prinţesei Eugenie, Jack Brooksbank, a vorbit despre legăturile secrete dintre palatele monarhiei britanice şi locuri surprinzătoare din Londra.
Adevărata Rapunzel n-a fost doar o fată frumoasă, cu părul lung, ci a fost sfântă de-a dreptul. Povestea originală nu are un final fericit, motiv pentru care Disney a decis să schimbe mai multe aspecte ale sale pentru a fi potrivită copiilor.
Faimoasa soră Kardashian nu lasă nimic la întâmplare când vine vorba despre aspectul ei fizic. Nici măcar unghiile nu sunt uitate atunci când vine vorba despre crearea unui look anume. De fapt, manicura pe care o preferă vedeta de reality show americană a devenit cartea sa de vizită. Însă cum poate funcţiona zi de zi cineva care are unghii atât de lungi?
Faimoasa poveste datează încă de prin 1500, iar cuplul adevărat care a inspirat „Frumoasa şi bestia” n-a avut parte de un final fericit. Cei doi protagonişti au fost Catherine şi Petrus Gonsalvus şi erau trataţi ca nişte ciudăţenii ale naturii de către reginele şi regii Europei. Care era motivul?
Dragostea poate avea multe forme şi, în timp ce mare parte dintre noi preferăm relaţiile cu o singură persoană, există cupluri pe lumea asta care practică poligamia, au mai mulţi parteneri şi sunt cât se poate de fericiţi aşa.
Charles Lutwidge Dodgson, cunoscut sub pseudonimul Lewis Carroll, a creat „Alice în ţara minunilor” în urma unei relaţii apropiate cu o fetiţă pe nume Alice Liddell, care a fost sursa de inspiraţie a cărţii sale de succes.
Kate Moss este unul dintre topmodelele care a făcut furori încă din anii '90, iar, de ceva vreme, i-a predat ştafeta fiicei sale, care îmbrăţişează, de asemenea, o carieră de mare succes în modeling.
La viaţa agitată pe care o are liderul trupei Rolling Stones, avea cu siguranţă nevoie de un cămin în care să-şi poată găsi liniştea. Mick Jagger (78), alături de restul membrilor legendarei formaţii, au plecat într-un turneu în Statele Unite, lucru care l-a determinat pe faimosul rocker să-şi stabilească un „sediu central” peste ocean.
Pe marele ecran, timp ce câteva decenii bune, Eastwood a fost întotdeauna un tip dur, un morocănos nesociabil, care nu voia decât să fie lăsat în pace. În viaţa reală, însă, legendarul actor oferă surprize plăcute.
În 2004, revista Rolling Stone clasa formaţia britanică pe primul loc în lista celor mai mari 100 de artişti ai tuturor timpurilor, care au influenţat muzica rock a numeroase alte formaţii sau muzicieni internaţionali.
Mustafa Sfântul, cum i se spunea în cea de-a doua domnie a sa, sau Mustafa Nebunul, cum a rămas în istorie din cauza catalogării pe care i-au făcut-o istoricii moderni, sultanul a fost fiul lui Mehmed al III-lea şi a condus Imperiul Otoman din 1617 până în 1618 şi apoi din nou din1622 până în 1623.
Christina Onassis a moştenit o avere colosală din partea ambelor părţi ale familiei ei. Bunicul din partea mamei, Stavros Livanos, a înfiinţat imperiul Livanos – care se ocupa cu transporturi - , în timp ce tatăl ei, Aristotle, a ajuns să deţină cea mai mare flota maritimă privată din lume. Însă, pentru ea, banii n-au adus fericirea!
Legendara cântăreaţă şi regretatul Rege Pop au avut o prietenie îndelungată, începută încă de pe vremea când trupa din care făcea parte MJ, The Jackson 5, a apărut într-unul dintre episoadele emisiunii ei, The Cher Show, în 1975, pentru a cânta. Însă, în ciuda amiciţiei care-i lega, Cher n-a ezitat să-şi spună cuvântul în momentul în care l-a văzut pe Michael în ipostaza de tată.
Carol al VI-lea (3 decembrie 1368 – 21 octombrie 1422) a fost regele Franţei din 1380 până în 1422 şi a fost cunoscut sub numele de Carol cel Mult-Iubit şi mai târziu drept Carol Nebunul. Crizele lui de nebunie au început în 1392 şi au creat certuri monstruoase în sânul familiei regale franceze, lucru exploatat de adversarii săi politici Anglia şi Burgundia.
Faraonul care a condus Egiptul încă de la vârsta de 9 ani, între anii 1332 î.Hr. - 1323 î.Hr., este prima mumie regală antică egipeană care a fost studiată în amănunt, iar ADN-ul său ne dezvăluie lucruri incredibile. Cercetările realizate atestă că Tutankhamon a fost un rege slăbit, firav, care avea nevoie de un baston pentru a se deplasa de colo, colo. Însă asta n-a fost tot...
E limpede pentru toată lumea că celebrităţile au nevoie de o armată de oameni care să aibă grijă de aspectul lor, de ceea ce declară în mod public, de proiectele în care se implică şi imaginea pe care-o afişează în general. Dar cine s-ar fi gândit că divele din ziua de azi nu pot trăi fără angajaţi care să le ţină băutura sau să le ciupească de sfârcuri?...
Să te speli pe cap cu Coca-Cola, să-şi exfoliezi pielea cu nisip de pisică şi să-ţi pui lipici pe sprâncene pot fi cele mai extravanate metode de înfumuseţare existente pe lume. Cu toate astea, sunt vedete care apelează la ele cu mare încredere în încercarea de a-şi hidrata părul sau pielea.
Cu toate că s-a jurat să nu urce pe nicio scenă, la niciun concert, unde publicul să aibă nevoie de certificatul de vaccinare anti-COVID-19 pentru a putea participa, legendarul muzician a făcut exact acest lucru în cursul weekendului care de-abia a trecut.
Starul canadian a creat vâlvă în plină pandemie, când a achiziţionat un avion privat în valoare de 42 de milioane de dolari. Cum era de aşteptat pentru deţinătoarea unei averi de 800 de milioane de dolari, aeronava are dotări de lux şi oferă tot confortul şi răsfăţul necesar unui superstar ca ea!
U2, trupa din care face parte Bono, este singura formaţie care a avut hituri nr.1 în anii '80, '90, 2000 şi 2010, după cum ne informează Billboard. Iar liderul trupei este singura persoană din lume care a fost nominalizată pentru premiile Grammy, Globul de Aur, Oscar şi Nobel pentru Pace, susţine The Independent.
Unul dintre cei mai mari actori ai generaţiei sale, De Niro are o carieră care se întinde pe mai mult de patru decenii şi care i-a adus notorietate internaţională. Dar superstarul din filme emblematice precum "Taxi Driver", "Raging Bull" şi "Goodfellas" a ţinut prima pagină a ziarelor nu numai datorită realizărilor sale profesionale, ci şi a scandalurilor din viaţa lui privată. Ca cel cauzat de arestarea sa în Europa...
De la săptămânile întregi ale lui Steve Jobs în care consuma doar morcovi la număratul exact de boabe de cafea al lui Beethoven, există tot felul de obiceiuri pe care oamenii de succes le au sau le-au avut de-a lungul istoriei.
Turritopsis dohrnii poate trăi la nesfârşit! Iar cercetătorii încearcă să vadă cum pot transfera asemenea proprietăţi oamenilor. Va fi oare posibil acest lucru?
Cuplurile în care el este mai în vârstă şi ea, o jună superbă sunt extrem de obişnuite la Hollywood şi oriunde în lume, de altfel. Mai rar vedem o pereche cu o diferenţă de 32 de ani între cele două persoane, iar cea trecută de prima tinereţe să fie femeie. Dar stai, în acest caz, e vorba despre două femei, care atrag atenţia tuturor şi încearcă să ofere un exemplu altora.
Revista Tatler a denumit-o pe Beatrice Borromeo din Monaco „Ce mai stilată membră a unei familii regale europene”. Prin comparaţie cu Ducesele de Sussex şi de Cambridge, superba blondă afişează un stil mai hollywoodian, cosmopolit, îndrăzneţ. Dar cine este cea care s-a măritat cu Pierre Casiraghi, fiul Prinţesei Caroline de Monaco?
„O fundă roz increbilită la #AquariumCalaGonone!‟, au anunţat angajaţii unui acvariu italian pe Facebook. Timp de 10 ani, bazinul lor a avut doar două femele, care n-au avut niciun contact cu niciun mascul. Totuşi una dintre ele a născut un pui. Vă imaginaţi mirarea îngrijitorilor, care nu-şi explicau cum e posibil ca o femelă să rămână însărcinată şi să dea naştere unui pui în aceste condiţii!
Două dive ca ele sunt în concurenţă directă încă de pe vremea când hitul Glitter, al lui Mariah Carey, făcea furori şi îi oferea un statut superior faţă de Jennifer Lopez, care a trecut prin tot felul de urcuşuri şi coborâşuri în cariera ei muzicală.
După ce a părăsit trupa The Jackson 5, formată cu fraţii lui, Michael şi-a început propria carieră solo, care a avut ca apogeu albumul Thriller, din 1982, devenit cel mai bine vândut album al tuturor timpurile. S-a autointitulat Regele Pop şi, de-a lungul deceniilor, a continuat să impresioneze publicul la concerte, să obţină noi recorduri muzicale şi să domine clasamentele pop. Apoi dispariţia sa subită, prematură şi controversată, în 2009, a şocat întreaga planetă.
În ciuda faptului că bifează numeroase apariţii publice şi par deschişi multor subiecte de discuţie, membrii familiei regale britanice au devenit, de-a lungul timpului, experţi în a ţine secrete şi-a nu-şi etala opiniile personale. Însă, în acelaşi timp, există specialişti care le urmăresc fiecare mişcare şi le cântăresc fiecare vorbă. Chiar aşa, ce spun oare Regeina sau prinţii de la palat atunci când nu-i aude nimeni?