Femeia fatală a anilor '50 şi '60 a atins un grad de notorietate şi adoraţie întâlnit doar la starurile străine care s-au mutat definitiv la Hollywood, precum italianca Sophia Loren şi nemţoaica Marlene Dietrich. Însă viaţa privată a legendarei actriţei n-a fost lipsită de greutăţi şi încercări, în ciuda faptului că franţuzoaica avea întreaga lume la picioarele ei superbe.
La 400 de ani de la moartea sa, valoarea lui Caravaggio rămâne intactă prin tablourile sale dramatice şi uimitor de realiste. Însă dosarul pe care i l-a făcut poliţia pe timpul vieţii sale scoate la iveală ilegalităţi răsunătoare comise de unul dintre cei mai mari artişti din istorie.
Unul dintre cele mai surprinzătoare şi, în acelaşi timp, regretabile momente din istoria Congresului american s-a petrecut când un senator a numit-o pe actriţa hollywoodiană „o forţă puternică a răului”. Cum de se ajunsese la asemenea defăimare a starului de cinema?
Când auzim numele David Hasselhoff, ne putem gândi la seriale precum "Baywatch" sau "Knight Rider", însă la fel de bine ne putem aduce aminte de filmuleţul care a circulat pe internet, în care actorul era beat pe podea şi mânca pizza de pe jos, sau de câteva videoclipuri muzicale în care a fost protagonist. Starul le-a făcut pe toate! Dar chiar a avut ceva de-a face şi cu căderea Zidului Berlinului?
În 1931, fizicianul de origine germană se afla în Statele Unite pentru a susţine o prelegere la Institutul de Tehnologie din California. Omul de ştiinţă şi-a prezentat teoriile ştiinţifice cu acea ocazie, însă a profitat de moment pentru a se distra puţin în ţara în care avea să se mute peste numai câţiva ani.
Când frumoasa actriţă a interpretat rolul unei prinţese în filmul „The Swan”, probabil că nici prin gând nu-i trecea că va deveni, într-o bună zi, prinţesă în regatul ei. Grace şi Prinţul Rainier al III-lea de Monaco au fost atraşi unul de altul imediat ce s-au întâlnit la o şedinţă foto în 1955, unde ea făcea parte din delegaţia americană de la Festivalul de Film de la Cannes.
Intimitatea fizică cu cineva poate fi minunată, dar îţi poate da şi multe emoţii, având în vedere lucrurile neaşteptate care se pot întâmpla când ţi-e lumea mai dragă. Vrei să faci o impresie bună, să te simţi mai bine ca niciodată şi, tocmai în momentele de maximă apropiere de partener, ţi se ia de toată tandreţea de care te bucurai până atunci. Ce s-a întâmplat?
Cei trei copii ai actriţei – Justin, Rainey şi Margaret – au moştenit frumuseţea lui Andie, dar şi talentul său artistic. Admirând frumuseţea evidentă a copiilor MacDowell, nu puteam să nu ne gândim şi la tatăl lor, Paul Qualley, un fost model care cu siguranţă că a împrumutat şi el din trăsăturile lui atrăgătoare odraselor lui. Totuşi de ce s-a desprămat familia lor?
În timp ce Prinţul Harry s-a putut da în stambă în mod constant pe întreaga durată a adolescenţei şi tinereţii lui, fiul cel mare al Prinţului Charles şi al regretatei Prinţese Diana nu s-a bucurat de aceeaşi libertate, fiind următorul Rege al Marii Britanii după tatăl său.
Tony Bennett (95) s-a urcat pentru ultima dată pe scenă în august 2021, alături de prietena sa dragă şi colaboratoarea Lady Gaga, care l-a însoţit în timpul a două spectacole memorabile. Cariera legendarului muzician se încheie nu atât din cauza vârstei, cât mai ales din cauza bolii de care suferă.
Oamenii de ştiinţă au studiat expresiile faciale ale celor interesaţi de alte persoane pentru a descoperi ce feţe facem atunci când suntem atraşi de cineva.
„Plecaseră pe ocean cu o barcă minusculă, niciunul dintre ei nu ştia ce făcea...”, a dezvăluit Gloria celor de la People, în cadrul unui episod din Red Table Talk: The Estefans. Cântăreaţa se referea şi la soţul ei, care a făcut tot ce i-a stat în putinţă ca să scape de dictatura din Cuba. Chiar şi cu riscul vieţii lui...
Frumoasa actriţă încurajează femeile să facă ce vor cu trupul lor şi este pro-avort, având în vedere că ea ştie foarte bine că o sarcină poate fi nedorită şi poate apărea în urma unei agresiuni sexuale.
Conform informaţiilor avute la dispoziţie de Institutul Studiilor despre Familie, bărbaţii înşală mai mult decât femeile, mai ales dacă sunt însuraţi. Cu toate astea, există dovezi care atestă că femeile sunt şi ele tot mai tentate să-şi înşele soţul de ceva vreme încoace.
„Ce părinte vrea să-i dea copilului său COVID şi apoi să se închidă şcoala din cauza lui?”, şi-a pus actorul o întrebare retorică atunci când a stat de vorbă cu cei de la People, adăugând că el şi soţia lui de-abia aşteaptă să-şi poată vaccina copiii anti-COVID.
Designerul Olivier Rousteing a făcut publică o imagine cutremurătoare cu el bandajat tot în urma arsurilor suferite anul trecut, când un şemineu a explodat acasă la el. De ce a ţinut secret incendiul şi rănile pe care le-a avut din cauza flăcărilor?
Starul din „Cruel Intentions” este subiectul unui nou documentar, „Introducing, Selma Blair”, în care actriţa dezvăluie lupta pe care o duce împotriva sclerozei multiple, boală cu care a fost diagnosticată în august 2018.
Un nou studiu a ajuns la concluzia că magnetismul întregului Univers este de 2,5 miliarde de ori mai slab decât magnetismul unui biet magnet de frigider. Cum explică oamenii de ştiinţă acest lucru?
În cariera sa întinsă pe şase decenii, Zeiţa Pop a făcut întotdeauna senzaţie cu aspectul ei, iar din look-ul ei spectaculos face parte, de fiecare dată, şi coafura extravagantă sau peruca pe care o poartă.
Fostul secretar de presă de la Casa Albă, Stephanie Grisham, îşi lansează cartea "I'll Take Your Questions Now", în care face dezvăluiri despre experienţa sa în administraţia Trump şi face publice informaţii necunoscute despre fostul preşedinte american.
Imaginea este esenţială pentru vedetele de la Hollywood, iar rutina de machiaj a divelor de pe micul şi marele ecran a devenit cartea lor de vizită. Şi tocmai pentru că au avut asemenea succes cu felul în care arată, unele dintre vedete şi-au construit un adevărat imperiu beauty.
Viaţa bate filmul! Câteodată actorilor li se întâmplă lucruri mai spectaculoase în viaţa reală decât e trecut vreodată în orice scenariu hollywoodian. Este şi cazul lui Michael Douglas, care a scăpat ca prin urechile acului în câteva situaţii-limită...
„Toată lumea experimentează în studenţie” pare să fie explicaţia pe care o dau cei mai mulţi atunci când iese la iveală vreo aventură pe care au avut-o cu persoane de acelaşi sex. Acesta să fie oare şi cazul divelor din showbiz-ul american?...
Starurile au calităţi ieşite din comun, nu există dubii în acest sens. Însă e posibil ca unele celebrităţi să exagereze când vine vorba să-şi protejeze atuurile...
Legendara Elizabeth Taylor a fost „o deschizătoare de drumuri minunată, neobosită, plină de pasiune, o actriţă, activistă, un filantrop şi bunica mea”, după cum a declarat chiar Quinn Tivey, nepotul actriţei.
Există oameni pe pământul acesta care stau închişi în case de 247 de zile şi n-au şanse să iasă prin oraş mai devreme de sfârşitul lunii acesteia, când se speră ca 70% dintre persoanele de peste 15 ani să fie vaccinate complet. Despre ce oraş este vorba?
De ani de zile circulă zvonuri cu privire la tuneluri care se află sub Palatul Buckingham sau sub alte reşedinţe regale britanice, iar acum avem confirmarea acestui lucru. Soţul Prinţesei Eugenie, Jack Brooksbank, a vorbit despre legăturile secrete dintre palatele monarhiei britanice şi locuri surprinzătoare din Londra.
Adevărata Rapunzel n-a fost doar o fată frumoasă, cu părul lung, ci a fost sfântă de-a dreptul. Povestea originală nu are un final fericit, motiv pentru care Disney a decis să schimbe mai multe aspecte ale sale pentru a fi potrivită copiilor.
Faimoasa soră Kardashian nu lasă nimic la întâmplare când vine vorba despre aspectul ei fizic. Nici măcar unghiile nu sunt uitate atunci când vine vorba despre crearea unui look anume. De fapt, manicura pe care o preferă vedeta de reality show americană a devenit cartea sa de vizită. Însă cum poate funcţiona zi de zi cineva care are unghii atât de lungi?
Faimoasa poveste datează încă de prin 1500, iar cuplul adevărat care a inspirat „Frumoasa şi bestia” n-a avut parte de un final fericit. Cei doi protagonişti au fost Catherine şi Petrus Gonsalvus şi erau trataţi ca nişte ciudăţenii ale naturii de către reginele şi regii Europei. Care era motivul?