Vechiul tău telefon se află într-un sertar și nu te înduri să îl arunci sau îl vinzi? Profită de el și reutilizează-l într-un mod inteligent! Îți prezentăm câteva lucruri interesante pe care le poți face cu un telefon vechi.
Celebrităților le place să ofere detalii despre viața lor personală, dar unele vedete au reușit să rămână discrete în privința legăturilor lor de sânge. De pildă, actorul Johnny Depp și regretata regină Elisabeta a II-a ar fi fost mult mai apropiați decât se cunoaște.
Cu siguranță îți dorești să îi oferi câinelui tău alimente sănătoase și gustoase, dar înainte să o faci, este necesar să verifici dacă produsele îi fac bine sau rău. Unele alimente benefice pentru oameni pot fi periculoase pentru patrupezi!
Dacă ai părul rar, subțire și degradat, sigur nu îți dorești să folosești produse care să agraveze problema. Așadar evită să utilizezi șampoane, balsamuri, măști, geluri și spray-uri de păr care conțin aceste substanțe!
Lucy Hale, cunoscută pentru apariția în serialul „Pretty Little Liars‟, a dezvăluit că a fost dependentă de alcool. Actrița avea doar 12 ani când a consumat pentru prima oară băuturi alcoolice și abia la 20 de ani distanță a reușit să scape de această dependență.
Trebuie să recunoaștem că gustul cafelei este minunat, dar se poate întâmpla ca această băutură să provoace indigestie, mai ales în rândul persoanelor sensibile. Dacă și ție ți s-a întâmplat să te confrunți cu simptome neplăcute, precum arsuri și dureri de stomac, vezi ce trebuie să faci pentru a sc
Alegerea hainelor influențează mult modul în care ești perceput de alții, așa că pentru a arăta cât mai bine, îți spunem cum să îți asortezi corect vestimentația de zi cu zi. Iată ce spun rezultatele unei cercetări!
Dacă pe scenă Beyoncé este văzută mereu cu zâmbetul pe buze, în culise ea poate fi„cu adevărat rea‟. Cel puțin asta a declarat mama ei, Tina Knowles. Ce o sensibilizează pe cântăreață?
Există alimente mult mai bogate în calciu decât laptele. Unele surse sunt vegane, așa că pot fi introduse în dietă de către persoanele care nu consumă lactate, ouă și carne!
La fel ca mulți alți copii de vârsta ei, Prințesa Charlotte a primit câteva porecle din partea apropiaților. Dacă printre colegii de școală este cunoscută drept „Prințesa războinică‟ datorită personalității sale puternice, părinții săi o alintă într-un mod adorabil.
În timpul carierei sale, Matthew Perry a strâns 120 de milioane de dolari. Actorul din serialul „Friends‟ nu a avut copii și nici nu era căsătorit, ceea ce îi face pe mulți să se întrebe ce se va întâmpla cu banii săi. Așadar, iată cine i-ar putea moșteni averea!
Pe TikTok au apărut mai multe filmulețe în care internauții ne îndeamnă să punem hârtie igienică în frigider. De ce fac unele persoane acest lucru? Se pare că ar aduce un beneficiu neașteptat!
Oricine își dorește să facă o impresie bună la interviul de angajare, iar vestimentația potrivită ajută în acest sens. Îți spunem ce culori să porți pentru a-ți impresiona superiorii!
Dacă ai atins vârsta de 40 de ani, este important să acorzi o atenție deosebită inimii tale. Unele alimente sănătoase te pot ajuta să o menții sănătoasă și să previi bolile cardiovasculare, așa că iată ce trebuie să mănânci mai des!
Ți-ai cumpărat un telefon, însă observi că bateria se descarcă mai repede decât sperai, deși nu îl folosești intens? Verifică lista motivelor comune pentru care bateria unui telefon se descarcă rapid și vezi ce soluții există!
Aspiratorul îți este de mare ajutor la curățarea locuinței, dar acest aparat „minune‟ nu este conceput să îndepărteze orice murdărie. Unele produse îi pot deteriora componentele, în timp ce altele se întind pe jos și îți îngreunează munca. Prin urmare, îți spunem ce nu ar trebui să aspiri niciodată!
De-a lungul vieții, Kriss Jenner a trecut prin multe întâmplări atât în plan personal, cât și în cel profesional. Dar, în cei 67 de ani ai săi, există un lucru pe care vedeta îl regretă mai mult decât orice, și anume - infidelitatea.
Primirea unui cadou reprezintă un moment plăcut, însă alegerea obiectului face diferența între o experiență frumoasă și una dezamăgitoare. Prin urmare, îți spunem ce să nu-i cumperi niciodată unei femei!
Ai alergie la blana de animale, însă ești iubitor de câini și îți dorești un patruped? Există unele rase pentru care ai putea opta, cum ar fi Bichon Frisé sau Bedlington Terrier!
Când a lansat celebra piesă „You're Still The One‟, Shania Twain avea 32 de ani și o siluetă de invidiat. 26 de ani mai târziu, cântăreața arată la fel de bine, semn că a avut grijă de fizicul ei. Iată cum se menține în formă Shania Twain!
Oricât de tentat ai fi să pui ciocolata în frigider, evită să o păstrezi astfel! De fapt, acesta este ultimul loc unde ar trebui să fie pusă. Cum trebuie să o depozitezi corect, îți spunem în rândurile ce urmează!
Ai selectat programul corespunzător de spălare și uscare, însă vesela ta încă este udă când mașina de spălat vase se oprește? Nu este nevoie să usuci farfuriile, paharele, ceștile și cănile manual! Te învățăm ce trebuie să faci când acest lucru se întâmplă.
La începutul relației, fiecare tinde să ascundă de partener unele trăsături pentru a-și construi o imagine bună. Acest test de personalitate îți dezvăluie ce ascunzi în cuplu, pe baza a ceea ce vezi mai întâi într-o iluzie optică.
Zgomotul, temperaturile prea ridicate sau scăzute, precum și lumina puternică sunt factori care perturbă somnul. Inclusiv unele alimente îngreunează adormirea și nu te lasă să te odihnești așa cum trebuie.
Plimbările în aer liber sunt esențiale pentru sănătatea fizică și emoțională a câinelui tău, dar știai că este foarte important momentul din zi în care alegi să ieși afară cu animalul tău de companie? Descoperă când este cel mai bine să îți scoți patrupedul la plimbare!
În abordarea tradițională, inteligența este privită ca o entitate unitară, măsurabilă prin coeficientul de inteligență (sau IQ), însă un psiholog american susține că există opt tipuri de inteligență. Vezi care sunt acestea și descoperă care dintre ele este punctul tău forte!
Dacă ești pe calea creșterii spirituale, poți să experimentezi anumite simptome fizice. Se spune că țiuitul în urechi ar fi un indiciu al comunicării cu lumea de dincolo.
Dacă nunta ta a fost ceea ce ai visat și ai așteptat, însă nu îți explici de ce simți o tristețe profundă în urma celei mai frumoase petreceri din viața ta, îți spunem că s-ar putea să experimentezi depresie post-nuntă.
Cu ajutorul acestui test, poți să descoperi dacă îți este scris să te confrunți cu provocări în viitor sau dacă te vei bucura de o viață liniștită. Trebuie doar să privești imaginea din rândurile de mai jos, să notezi ceea ce vezi pentru prima oară și să cauți interpretările!