Ţi se întâmplă să te aventurezi într-o nouă partidă de sex, cu gândul că va fi una deosebită, dar la final ai senzaţia de déja-vu? Ca să nu cazi pradă rutinei pe plan intim, încearcă aceste poziţii de sex.
Pare o coafură banală, care poate fi purtată doar de fetiţe, însă marii designeri contrazic prejudecăţile. Multe modele care defilează pe podiumurile de modă poartă cu atitudine împletitura franceză sau împletitura spic. Este uşor de făcut, odată ce prinzi tehnica.
Femeile cu faţa rotundă îşi pot sculpta trăsăturile cu ajutorul unor mici trucuri de machiaj. De multe ori, curele de slăbire nu aduc mari schimbări şi la faţă. Machiajul, însă, poate creea iluzia unei feţe subţiată într-un mod armonios.
Până pe 15 august se ţine Postul Sfintei Marii, aşa că în această perioadă trebuie să optezi pentru alimente care nu conţin lapte, ouă şi carne. E bine, totuşi, să reduci consumul lor sau să le scoţi din meniu, o perioadă, pentru că se digeră mai lent şi îngreunează digestia.
Meniul sofisticat din vacanţă ţi-a dereglat tranzitul intestinal? Ca să previi senzaţia de balonare şi să-ţi protejezi starea de sănătate, cât şi pe cea de bună dispoziţie, obişnuieşte-te să faci următoarele exerciţii simple.
Vrei să slăbeşti rapid şi cât mai uşor cu putinţă? Adică fără să simţi, efectiv, că urmezi o cură? Încearcă şi dieta cu chefir. În zilele caniculare, este ideală, pentru că îţi răcoreşte simţurile şi îţi accelerează metabolismul.
După ce depăşeşti vârsta de 30 de ani, şansele să găseşti un partener fără obligaţii, disponibil pentru o relaţie se reduc vizibil. Dacă nu are copii, cel mai probabil este implicat într-o relaţie. Ce te faci, însă, când eşti în asemenea situaţie, adică te-ai îndrăgostit de bărbatul altei femei?
Pe lângă carenţele nutriţionale cu care te poţi confrunta, pot apărea şi alte probleme de sănătate în urma viciului fumatului, cum sunt afecţiunile gastrointestinale. Ca să le eviţi, ai grijă la dietă!
Un pahar de băutură tip cola conţine aproape zece linguriţe de zahăr. E mult? Nu şi dacă te gândeşti puţin la afirmaţia reprezentanţilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, potrivit căreia o persoană consumă, în medie, până la 60 de kilograme de zahăr pe an.
Nelipsit din bucătării, cuptorul cu microunde a fost inventat să ne facă viaţa mai uşoară. Însă în timp s-a observat că tehnologia bazată pe unde este periculoasă pentru sănătate, mai ales dacă utilizarea cuptorului este zilnică.
Din când în când este necesar să detoxifiem corpul, pentru că acumularea de toxine poate să provoace apariţia multor boli. Seara, când te întorci acasă, după o zi grea la serviciu, încearcă baia cu ghimbir.
Corpul îţi dă semnale când nu se „simte“ bine. Dacă ştii cum să „citeşti“ aceste semne, de exemplu apelând la metoda autopalpării sânilor, poţi depista un cancer timpuriu, în faza când este vindecabil.
Vrei să obţii un bronz de invidiat sau să-ţi prelungeşti culoarea aurie a pielii şi în toamnă? Îţi propunem o dietă care te ajută să-ţi menţii silueta mult-visată, în timp ce îţi „îmbracă“ trupul într-o nuanţă de bronz apetisant.
Prin reflexoterapie poţi preveni şi trata mai multe afecţiuni, printre care obezitatea. Iată care sunt punctele din palmă asupra cărora trebuie să insişti.
Departe de noi gândul de a da lecţii preţioase reprezentanţilor sexului tare în materie de amor. Am întrebat un specialist în planificare familială şi câteva femei şi îţi spunem la ce concluzii am ajuns.
Vrei să ai o piele fină şi care respiră în voie? Apelează la gomaj, metoda ideală de curăţare în profunzime. În plus, această metodă ajută epiderma să se regenereze.
De cele mai multe ori, cearcănele reprezintă doar o problemă estetică şi nu una medicală. Sunt mai mulţi factori care le declanşează, printre care nopţile pierdute şi oboseala acumulată. Remediile din plante şi unele alimente pot estompa cearcănele, iar efectul este destul de rapid, de exemplu compresele cu gheaţă.
Toate ne dorim să avem o podoabă capilară de invidiat. Dacă eşti în căutarea unui şampon eficient, fără parabeni şi alte substanţe chimice care distrug firul de păr, dar şi fără să aibă miros puternic şi artificial, avem soluţia. Tot ce trebuie să faci este să-ţi prepari singură şamponul.
Studiile recente în domeniu au scos la iveală că amestecul de suc de lămâie şi bicarbonat de sodiu are un efect potenţial anticancer. Cercetările experimentale au scos la iveală că această combinaţie-minune din bicarbonat de sodiu şi lămâie împiedică celulele canceroase să se răspândească.
Include aceste alimente în meniul tău zilnic. Este cel mai bun lucru pe care îl poţi face pentru sănătatea ta, mai precis pentru sănătatea glandei tiroide.
Structura firului de păr poate să dezvăluie multe despre starea ta de sănătate. Mai mult, căderea masivă a părului ar trebui să te alarmeze, aşa că te invit să afli ce se poate întâmpla în corpul tău, în funcţie de cum arată podoaba capilară.
Unele femei vor să mai copilărească, să meargă în vacanţe exotice cu prietenii, să înveţe specializări noi, să se dezvolte ca om. Altele simt că bărbatul iubit trebuie să facă parte din viaţa lor pentru totdeauna şi se mărită.
Deşi cei mai mulţi bărbaţi se declară îndrăgostiţi nebuneşte de femeile care arată bine şi sunt foarte deştepte, în realitate nu vor ca partenera de viaţă să fie foarte inteligentă. Cu alte cuvinte, femeia ideală pentru bărbaţi trebuie să fie deşteaptă şi nu prea.
De când s-a lansat, adică de mai puţin de două săptămâni, un psiholog analizează dacă acest joc după care aleargă toată lumea aduce beneficii şi la nivel mental.
Statisticile arată că sunt oameni cărora le este frică să călătorească cu avionul. Dacă unii se tem să urce în el, dar teama se mai risipeşte cu cât urcă în altitudine, alţii sunt de-a dreptul terifiaţi întregul drum.
Şedinţele prelungite la soare pot sfârşi neplăcut, prin apariţia insolaţiei, mai ales dacă nu îţi iei măsuri de protecţie. Din fericire, există numeroase remedii verzi, care pot repara daunele suferite de piele şi pot calma simptomele care însoţesc insolaţia solară.
Când o persoană are nevoie de un transplant de rinichi, de exemplu, şi se găseşte un donator compatibil, o rudă de gradul I, totul pare ca şi rezolvat. Ce ar trebui să ştii despre organele de care te poţi lipsi fără să suporţi consecinţe grave?
Are hac de cojocul negilor, de aceea i se mai spune şi negelariţă, însă proprietăţile plantei sunt atât de puternice, încât poate trata cele mai multe afecţiuni ale ficatului şi poate preveni şi cancerul.
Ar trebui să-ţi faci griji că pregăteşte terenul să iasă din relaţia cu tine sau pur şi simplu este o fantezie a lui? Ajută cu ceva cuplul vostru, dacă îl ajuţi să-ţi împlinească fantezia?
Problemele de fidelitate în cuplu există de când lumea. Fie că vorbim despre bărbaţi sau despre femei, tot mai mulţi sunt tentaţi să calce strâmb, măcar o dată în viaţă. De ce?