1. Primeşti o invitaţie, să îţi petreci sfârşitul de săptămână la nişte rude de la ţară. Care este reacţia ta?
a) Te bucuri şi abia aştepţi să depănaţi amintiri.
b) Nu te încântă foarte tare, pentru că ai prefera să ieşi cu nişte prieteni,
Fiecărui organ şi glande din corp îi corespunde o parte din talpa piciorului, numită zonă reflexogenă. În momentul în care una dintre aceste zone devine dureroasă sau prezintă o umflătură, poate indica prezenţa unei afecţiuni în organism.
Dacă vrei ca în sezonul cald să te mândreşti cu o siluetă de viespe, este cazul să te apuci din timp de treabă. Pentru a scăpa de colăceii şi aripioarele inestetice de pe abdomen nu este suficientă doar dieta, ci şi alte schimbări în stilul de viaţă.
Două ceşti în plus de cafea pe zi pot reduce cu până la 44% riscurile apariţiei bolilor hepatice, potrivit cercetătorilor care au analizat nouă alte studii legate de consumul băuturii negre şi efectul ei asupra cirozei.
În cadrul acestor cercetări a
Sănătatea noastră este influenţată de stilul de viaţă, de dietă, dar un rol important îl are şi moştenirea genetică. Unele afecţiuni se transmit din generaţie în generaţie, de la părinţi şi bunici, fiind cunoscute ca boli genetice ereditare.
Publicaţia aminteşte că în cursul anului 2009, cinci studii ştiinţifice au demonstrat că adulţii nu posedă numai ţesut adipos alb care stochează lipidele, ci şi ţesut adipos brun, care arde lipidele. Acest fenomen de ardere este observat la multe mam
Tonometria este recomandată pentru a depista o eventuală creştere a presiunii intraoculare, care predispune la apariţia glaucomului, afecţiune care se manifestă prin alterarea nervului optic, ceea ce duce la pierderea treptată a vederii.
Sunt bogate în betacaroten, pigmentul care le dă şi culoarea portocalie. Betacarotenul este transformat în vitamina A atunci când intră în sânge, oferind organismului protecţie contra cancerului şi a bolilor cardiovasculare. În plus, acestea stimulea
Sinuzita, cunoscută în termeni medicali drept rinosinuzită, reprezintă inflamarea mucoasei unuia sau mai multor sinusuri paranazale şi apariţia unor secreţii purulente.
Ţara noastră are cei mai mulţi bolnavi de tuberculoză din Uniunea Europeană. Boala se poate transmite uşor, prin tuse ori strănut. Anual, în România apar aproximativ 13.000 de cazuri noi de tuberculoză, potrivit celor mai recente statistici.
Lipsa unui somn liniştitor poate duce, în timp, la apariţia unor serioase probleme de sănătate. Ca să te trezeşti energică în fiecare dimineaţă, trebuie să te culci devreme să nu bei cafea seara, dar şi să ai grijă şi la ceea ce mănânci. Noi ti-am pregatit o dieta pentru un somn odihnitor.
Pentru că sunt săţioase şi îţi refac rezerva de energie a organismului, migdalele se numără printre cele mai sănătoase gustări. Este indicată o mână de migdale crude pe zi. Acestea au şi proprietatea de a accelera metabolismul, de aceea pot fi consum
Ca să ai parte de însănătoşire rapidă când suferi de răceală şi gripă, trebuie să acorzi o atenţie deosebită alimentaţiei. Unele produse pot înrăutăţi simptomele şi pot prelungi durata bolilor, de aceea trebuie să le eviţi. Iata lista cu alimente interzise când eşti răcită.
Temerile sunt, poate, cel mai mare duşman al oamenilor. Din cauza fricilor, multe persoane se tem să facă schimbări, să-şi asume decizii atât în mediul profesional, cât şi în familie şi se lasă pradă stărilor de nelinişte.
Medicii spun că persoanele de peste 35 de ani, care fumează şi au în familie un risc de tromboză trebuie să se ferească de aceste pilule. Acum, specialiştii geneticieni vorbesc despre un test care ar trebui făcut de toate femeile înainte de a recurge
Se întâmplă ca replicile bărbaţilor să ne pună pe jar, căci ne tot întrebăm „oare ce a vrut să zică?“. Întoarcem problema pe toate părţile, ba chiar ne întrebăm şi prietenelor, în căuatarea adevărului din spatele afirmaţiilor partenerilor noştri.
Stresul, anumite afecţiuni, dar şi o dietă nesănătoasă se numără printre cauzele apariţiei mătreţii. Ca să scapi de această problemă foarte supărătoare, există nenumărate remedii naturale, care, de-a lungul timpului, şi-au dovedit eficienţa.
Astfel, potrivit unui comunicat publicat pe site-ul DSP, citat de Agerpres, asistenţa de urgenţă va fi asigurată de:
- Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti Floreasca (tel: 021/599.23.00)
- Spitalul Universitar de Urgenţă (tel: 021/318.05.22)
Se ştie de multă vreme că afinele prezintă numeroase avantaje pentru sănătate, iar recent a mai fost pus în evidenţă unul: au efect protector împotriva inflamării gingiilor, scrie portalul passionsante.be, citat de Agerpres.
Este vorba de fapt despr
Procesul de albire a părului este unul firesc, odată cu înaintarea în vârstă, fiindcă producţia de melanină (pigment care dă culoarea părului) devine din ce în ce mai scăzută.
Odată cu albirea, firele de păr sunt mai fragile, de aceea au nevoie de o
Lămâia, un remediu eficient
Un leac contra uscăciunii gurii, cunoscută în termeni medicali drept xerostomie, este zeama de lămâie, pentru că este un bun stimulant al producţiei de salivă. Pune zeama de la o lămâie într-o cană cu apă şi adaugă o ling