Locuieşti de ceva vreme într-o casă în care nu te simţi confortabil ori la birou spaţiul în care îţi desfăşori activitatea este departe de a fi unul în care să te simţi bine? Tindem deseori să trecem cu vederea că locurile în care trăim ne pot încărca cu o serie de emoţii negative sau pozitive.
Creierul este principalul tău motor care-ţi coordonează toate acţiunile. Prin aceste exerciţii îţi poţi îmbunătăţi activitatea cerebrală. Astfel, te poţi bucura de o viaţă lungă şi frumoasă.
Zânele diafane şi-au dat întâlnire pe pământ şi au pregătit un weekend magic, cu flori împletite în cunune, cântece, dar şi un târg de creaţii unicat, meşterit de Breslo.ro în Sun Plaza.
Timp de 5 zile, între 28 iunie - 2 iulie, Bucureştiul redevine destinaţia preferată a pasionaţilor de film, prin organizarea celei de-a XIII-a ediţii a BIFF – Bucharest International Film Festival, cel mai longeviv festival competiţional de lung metraje din Capitală.
Supranumită nectarul zeilor în Antichitate, cafeaua a devenit mai mult decât un ritual de dimineaţă. Specialiştii recomandă consumul moderat de cafea, fiind deja dovedite beneficiile acesteia asupra sistemului digestiv de exemplu.
La un moment dat, cu toţii am mers sau vom merge într-o farmacie. Fie că avem nevoie de medicamente prescrise de medic, fie că dorim să-i cerem sfatul farmacistului cu privire la o anumită durere pe care o avem, farmaciile sunt indispensabile în viaţa noastră.
Grăsimile Omega 3 sunt esenţiale pentru sănătatea organismului nostru. Un studiu recent a arătat însă că majoritatea femeilor suferă de deficienţă de Omega 3, ceea ce le predispune la apariţia unor simptome precum insomniile sau pielea uscată, precum şi a altor simptome care pot duce la riscul unui infarct cardiovascular.
Lenjeria de pat, alături de saltea şi pătură, reprezintă o parte importantă a elementelor ce pot induce un somn odihnitor sau, dimpotrivă, îţi pot genera o senzaţie de disconfort.
Zahărul este inamicul numărul 1 al organismului uman, sau cel puţin aşa s-a dovedit până acum. Consumul de zahăr ne îmbătrâneşte pielea şi ne adaugă kilograme în plus. Cum mereu încercăm să găsim variante mai sănătoase la zahărul din sfecla de zahăr, iată că specialiştii în nutriţie au şi găsit una.
Sute de persoane au fost prezente la sărbătoarea italiană din cadrul galeriei comerciale The Grand Avenue, care s-a metamorfozat, pentru o seară, într-un peisaj autentic peninsular, cu măslini, palmieri şi leandri.
Se spune că vârsta ţine de modul în care ne simţim, aşa că de ce să nu mâncăm alimente şi să facem lucruri care îşi aduc aportul la starea noastră de bine. De la mâncatul mai sănătos, până la plimbări mai lungi, fiecare detaliu poate face diferenţa asupra modului în care arătăm şi ne simţim.
Astăzi, 16 iunie, se găseşte la toate punctele de difuzare a presei nr. 24 al revistei „Click! pentru femei”. Descoperă în paginile revistei ce sunt vedeniile, în ce constă magia nopţii de Sânziene, ce măşti antirid cu fructe de sezon poţi pregăti acasă şi ce destinaţie de vacanţă ţi se potriveşte.
În toate perioadele din an hidratarea este esenţială pentru sănătate. Vara însă trebuie să consumăm şi mai multă apă datorită temperaturilor foarte ridicate.
Jucăria japoneză din lemn este departe de a fi un gadget de ultimă oră, dar, cu toate acestea, a reuşit să-i fascineze pe copii, atât pe cei mai mici, cât şi pe cei mai mari.
Fetele cu pistrui se împart din start în două categorii: cele cărora le plac micile puncte de pe faţă şi cele care le detestă şi consideră că sunt printre cele mai ghinioniste fiinţe de pe pământ.
Fetele cu pistrui se împart din start în două categorii: cele cărora le plac micile puncte de pe faţă şi cele care le detestă şi consideră că sunt printre cele mai ghinioniste fiinţe de pe pământ.
De fiecare dată când ziua de 13 pică într-o marţi parcă avem o strângere de inimă. Pentru că se spune în popor că marţea sunt cele trei ceasuri rele, dacă mai adăugăm şi cifra 13 ghinionul din ziua respectivă pare unul iminent. Vestea bună este că anul acesta marţi 13 cade doar o singură dată, adică astăzi.
La fel ca şamponul şi balsamul pe care îl foloseşti, alegerea periei de păr potrivite texturii firului de păr este esenţială. Există mai multe tipuri de perii a căror întrebuinţare diferă în funcţie de felul în care vrei să-ţi aranjezi părul, de cât de lung este acesta şi de cât de moale sau aspru îl ai.
Vârfurile despicate sunt o problemă cu care se confruntă majoritatea femeilor, însă nu reprezintă un factor de alarmare. Acestea sunt destul de inestetice şi deseori trebuie să recurgem la foarfecă pentru a scăpa de ele.
Să mergi din eşec în eşec, dar să nu-ţi pierzi niciodată entuziasmul, spune un citat celebru. Totuşi, nimănui nu-i place să realizeze că nu a reuşit să facă întocmai ceea ce şi-a propus. Să greşeşti este însă foarte important pentru că doar astfel poţi evolua şi învăţa lecţii preţioase de viaţă, care îţi vor fi utile mai târziu.
Fiecare dintre noi are modul său specific de a se relaxa, important este să ştie să aleagă activitatea care i se potriveşte cel mai bine. Poate unora le place să coloreze cărţi pentru adulţi, alţii ascultă muzică ambientală ca să se relaxeze, iar alţii pur si simplu preferă să se plimbe.
Dacă încă nu ţi-ai găsit sufletul pereche, iar întâlnirea marii iubiri pare să fie imposibilă acum, încearcă o tehnică feng shui pentru a atrage dragostea în viaţa ta.