Societatea Naţională de Medicină a Familiei şi Fundaţia ,,Pop de Popa” pentru Ocrotirea Bolnavilor cu Afecţiuni Cardiovasculare (FOBAC) au lansat campania ,,Câte vieţi are inima ta?” cu scopul de a atrage atenţia asupra impactului bolilor cardiovasculare şi mai ales asupra riscului cardiovascular mărit la care sunt expuşi pacienţii care au suferit un prim infarct.
Când ai o problemă care are legătură cu viaţa ta intimă, ultimul lucru pe care ţi-l doreşti este să vorbeşti despre ea. Dar terapia sexuală are rolul de a vă ajuta, pe tine şi pe partenerul tău, să vă cunoaşteţi mai bine şi să depăşiţi situaţiile neplăcute!
Cultivat iniţial în Persia în urmă cu aproximativ 5000 de ani, pepenele galben a ajuns mai târziu şi în Europa. În perioada aceasta se numără printre cele mai consumate fructe, aşa că te invităm să afli ce beneficii aduce sănătăţii!
Producător şi realizator TV, designer, organizator de evenimente culturale şi de modă, Adela Diaconu lucrează mai nou în presa mondenă. Vedeta s-a pus pe intervievat personalităţi alături de care colaborează într-o rubrică specială.
Când virusurile sau paraziţii infectează ficatul, apare inflamaţia şi reducerea funcţiei hepatice. Dacă prezinţi una dintre următoarele simptome, atunci ar fi bine să mergi la medic!
Indiferent dacă le consumi fierte sau sub formă de omletă, ouăle îţi asigură toţi nutrienţii de care ai nevoie şi chiar te ajută să slăbeşti! Iată care sunt principalele beneficii ale acestui aliment!
Când trebuie să ne facem bagajul pentru vacanţă, avem tendinţa să luăm cu noi multe haine pe care nici nu apucăm să le purtăm. Iată ce nu trebue să-ţi lipsească atunci când pleci de acasă pentru mai multe zile!
Conform unor studii, două treimi din angajatori mânâncă la birou. Unii dintre ei cred că astfel arată că sunt muncitori, iar alţii consideră că economisesc timp. Însă, există câteva motive pentru care n-ar trebui să mănânci niciodată la birou!
De cele mai multe ori, oamenii aruncă produsele alimentare şi băuturile pe care le cumpără. Pentru a evita risipa alimentelor, iată câteva sfaturi utile!
Ai ieşit în oraş cu un băiat foarte drăguţ, dar nu eşti sigură că este potrivit pentru tine? Analizează mai bine prima întâlnire şi poate asta te va ajuta să iei o decizie!
Temperaturile ridicate pot provoca probleme de sănătate oricui, dar în mod special persoanelor care au diabet de tip 2. Iată la ce riscuri te expui dacă îţi neglijezi sănătatea în timpul verii!
După ce a jucat în serialul „Las Fierbinţi”, actriţa româncă Maria Bata este tot mai aproape de visul american. Plecată de aproape 2 ani în Mexico City, unde are diferite proiecte, Maria se bucură de succes, iar în curând va apărea într-un film la Hollywood.
În timpul verii, vestimentaţia pentru birou devine o provocare şi de aceea pierdem timp preţios în faţa dulapului cu haine. Pentru ca alegerea să fie mai uşoară, îţi dezvăluim cu ce nu trebuie să te îmbraci la serviciu!
Călătoriile ne oferă ocazia de a cunoaşte culturi şi obiceiuri diferite sau de a interacţiona cu persoane care au valori şi principii de viaţă aparte. Oriunde poţi găsi locuri speciale, important este să ştii cum să te bucuri de ele!
Vara este anotimpul ideal în care putem în sfârşit să renunţăm la pantaloni şi să purtăm rochiţe cât mai colorate. Însă, nu este întotdeuna uşor să găseşti rochia perfectă. Iată câteva trucuri care te vor ajuta!
Problemele de la serviciu, creşterea copiilor şi grija pentru rudele mai în vârstă ne storc de energie şi asta poate afecta viaţa sexuală. Iată câteva sfaturi pentru a te bucura mai mult de momentele de intimitate!
Una dintre cele mai comune intervenţii pentru a elimina surplusul de grăsime este liposucţia. Însă aceasta nu are doar efecte pozitive. Dacă te-ai gândit să apelezi la această procedură, atunci trebuie să ştii care sunt problemele care pot apărea după operaţie!
Multor persoane le este frică de avion, pentru că în subconştientul lor nu pot să creadă că un aparat de zbor poate rezista în aer atât de multe ore. Iată ce trebuie să faci ca să depăşeşti această teamă!
Nu este uşor să câştigi încrederea şefului, dar prin muncă, seriozitate şi implicare te poţi face remarcată. Iată cum trebuie să te comporţi dacă vrei să fii considerată o bună angajată!
Dacă ai în plan să slăbeşti câteva kilograme şi să-ţi îmbunătăţeşti stilul de viaţă, atunci ar trebui să acorzi atenţie metabolismului tău. Dacă acesta este încet, nicio dietă nu va avea rezultatele pe care ţi le doreşti. Iată ce trebuie să faci!
Ochiul este unul dintre cele mai importante şi complexe organe din corpul uman, care, din păcate, are mult de suferit din cauza noilor tehnologii. Iată 10 aspecte uimitoare pe care nu le ştiai despre acest organ!
Poate fi periculos pentru femei să călătorească singure. Toate am auzit de cazuri în care reprezentantele sexului frumos au fost jefuite sau agresate fizic şi verbal în timp ce erau în vacanţă. Cu toate acestea, există câteva locuri în Europa unde te poţi plimba liniştită pe străzi, chiar şi seara!
Toate femeile care sunt bune gospodine folosesc oţet de mere în bucătărie, însă acesta poate fi folosit şi în alte scopuri. Iată ce puteri are asupra frumuseţii noastre!
Înainte de a pleca în vacanţă eşti preocupată doar să nu uiţi să-ţi pui periuţa de dinţi în bagaj şi să ajungi în timp util la aeroport. Dar mai există câteva aspecte importante pe care trebuie să le faci înainte de plecare!
Principalul rol al anticoncepţionalelor este de a proteja femeile de eventualele sarcini nedorite. Însă, pe lângă acest aspect, această metodă de contracepţie mai prezintă câteva beneficii, dar şi dezavantaje, pe care puţine femei le cunosc!
Din cauza problemelor cotidiene punem sănătatea pe planul doi şi uităm să ne facem analizele periodic. Iată ce boli pot apărea şi care sunt analizele pe care trebuie să le faci la 20, 30 şi 40 de ani!
În multe ţări din întreaga lume, sosul picant reprezintă elementul esenţial dintr-un preparat. Dar asta se datorează savorii sau acest ingredient chiar aduce beneficii sănătăţii? Iată ce proprietăţi bune pentru organism conţine ardeiul iute!
Ai început să ţii regim de câteva săptămâni, dar nimic nu dă rezultate? Este clar că faci ceva greşit. Iată care sunt cele mai frecvente greşeli care te împiedică să-ţi atingi obiectivele!