Aceştia spun că unele substanţe, cum sunt carotenoizii din roşii, salata verde sau din morcovi, sunt asimilate mult mai bine de organism dacă în salată se adaugă şi un ou.
Leacurile din plante şi-au dovedit eficienţa încă din cele mai vechi timpuri în diverse probleme de sănătate. Şi când vine vorba de cancer, una dintre afecţiunile care a „câştigat“ tot mai mult teren în ultimii ani, numeroase studiile au demonstrat c
Te aşteptăm să alergi alături de noi duminică, 7 iunie, de la ora 10.00. După şase ediţii de succes la care au alergat peste 5.000 de persoane, redacţia Click! Sănătate te invită să alergi alături de vedete pe traseul de aproximativ 7 km, în jurul la
Nevoia de nicotină este mult mai mică în cazul acestor femei, spre deosebire de cele care obişnuiesc să fumeze şi alăptează mai puţin timp sau chiar deloc.
Beneficiile se pot obţine şi dacă mamele includ în alimentaţia lor din timpul celor nouă luni de sarcină peştele. Specialiştii susţin că lipsa acestui tip de acizi graşi din dietă poate limita dezvoltarea cerebrală, atât în viaţa intrauterină, cât şi
Ei sunt de părere că persoanele care obişnuiesc să consume în fiecare zi mere sunt mai ferite de evenimentele vasculare, cum este atacul de cord sau accidentul vascular cerebral.
Mişcarea din timpul somnului este cunoscută şi sub numele de tulburare de mişcare în somn. În urma mai multor analize, oamenii de ştiinţă au observat că aproape jumătate dintre persoanele care suferă de această tulburare ajung să prezinte simptome sp
În cadrul studiului, specialiştii au intervievat (dacă au luat suplimente pentru creşterea masei musculare, dacă fumează, obişnuiesc să consume alcool, dacă fac sport, istoricul medical al familiei) aproape 900 de bărbaţi, dintre care 365 erau diagno
În momentul de faţă, legea prevede mai multe tipuri de concedii medicale: de maternitate sau de risc maternal, pentru incapacitate temporară de muncă ori pentru accidente de muncă.
În schimb, includerea în dietă a alimentelor care conţin cantităţi mari din această vitamină ajută la îmbuntăţirea memoriei, dar şi a puterii de concentrare.
În urma testelor, cercetătorii au observat că persoanele care au prieteni şi care au o viaţă socială activă reuşesc să stimuleze astfel activitatea cerebrală.
Mai exact, specialiştii susţin că una dintre principalele substanţe care se găsesc în calmante, acetaminofenul, poate avea efecte asupra stării de spirit, influenţând emoţiile persoanei.
Spre deosebire de femei, bărbaţii sunt mai predispuşi hipertensiunii şi altor probleme de sănătate care pot apărea din cauza deselor certuri din relaţie, adaugă specialiştii.
Pentru a vedea care este legătura dintre expunerea la metale şi apariţia timpurie a perioadei de menopauză, specialiştii au analizat stare de sănătate e 430 de femei.
Mai mult, fructul ajută şi la reducerea nivelului de colesterol ,,rău”. În urma testelor, specialiştii au observat că suplimenetele făcute din rodie ajută la menţienerea sănătăţii vaselor de sânge, astfel fiind redus şi riscul de apariţie a atacului
Provocată de ciuperca numită Candida albicans, care se găseşte în mod normal în organismul fiecărei persoane, candidoza vaginală se numără printre afecţiunile care nu provoacă disconfort încă de la început. De aceea, în multe cazuri, afecţiunea este
,,Mă numesc Maria şi sunt din Turda, Ardeal. Am hepatita C, o boală tăcută care, nedepistată la timp, poate duce la cancer hepatic. Dar nu vreau să dramatizez”, ne-a spus Maria la începutul discuţiei. În urma unor analize de rutină în 2008, Maria a a
Stresul de la locul de muncă, grijile zilnice, medicamentele, oboseala şi rutina -toate pot duce în timp la scăderea secreţiei hormonilor sexuali, respectiv a libidoului femeii. Pe lângă toate acestea, şi o parte dintre problemele ginecologice pot ca
Considerată boală aparent banală, anemia poate duce la apariţia problemelor mai grave de sănătate dacă nu este tratată corespunzător. Dintre tipurile de anemie, cea mai întâlnită este cea feriprivă, cauzată de lipsa de fier din organsim.
Dacă la femei înaintarea în vârstă este asociată cu perioada menopauzei şi cu apariţia osteoporozei, în cazul bărbaţilor problemele medicale des întâlnite sunt cele ale prostatei.
Deşi cercetările anterioare au indicat că statinele pot creşte riscul de inflamaţie a pancreasului, rezultatele ultimului studiu contrazic acest lucru, riscul fiind redus.
Cercetările anterioare au mai indicat că supraponderabilitatea poate creşte riscul de apariţie a mai multor tipuri de cancer, printre care şi cel de sân.
Specialiştii susţin că bărbaţii care consumă frecvent fructe sau legume care sunt stropite cu mai multe pesticide riscă să aibă să aibă o cantitate de până la trei ori mai redusă de spermă decât este normal pentru vârsta lor.
Rezultatele unei cercetări recente au arătat că dacă cei mici ajung să guste alcool până la vârsta de 11 ani sunt de cinci ori mai predispuşi ca în adolescenţă şi în tinereţe să consume mai des, spre deosebire de copiii care nu au gustat alcool.