Migrenele episodice, întâlnite la tot mai multe persoane, pot apărea şi de 15 ori pe lună. La cercetare au participat 3.862 de persoane, cu vârsta medie de 47 de ani.
Rezultatele unui studiu recent au arătat că vârstnicii care sunt satisfăcuţi de viaţa lor sexuală au mai puţine probleme de memorie şi se pot concentra mai uşor.
Renunţarea la fumat nu numai că scade riscul de deces cauzat de probleme pulmonare sau respiratorii, ci îmbunătăţeşte fertilitatea şi face ca persoana să fie mai energică.
În comparaţie cu seniorii care nu folosesc internetul sau alte dispozitive moderne, cei care aveau astfel de procupări obişnuiescsă fie mai activi, dar şi să mănânce mai sănătos.
Pe lângă factorii genetici (alopecia androgenetică) şi cei din mediul înconjurător, trebuie să ştii că şi unele obiceiuri legate de modul de îngrijire a părului pot duce la căderea lui.
Trânteşte lucurile pe jos şi a început să îţi răspundă din ce în ce mai des? Înainte de a lua măsuri cel mai bine este să analizezi situaţia şi să observi care este cauza acestui comportament. În unele cazuri, disputele din familie, la care copilul e
Rezultatele unei cercetări recente au arătat că persoanele care urmează acest tip de dietă au o atitudine mai pozitivă şi nu sunt foarte afectate de situaţiile stresante, spre deosebire de cei care mănâncă orice fel de preparate.
În fiecare regiune a lumii se păstrează reţetele proprii, fie că este vorba de cele alimentare sau de... frumuseţe. Reţetele cu petale de trandafir sau cele cu uleiuri de nucă de cocos sunt sursă de inspiraţie pentru multe dintre produsele de frumus
Rezultatele unui studiu recent au arătat că reducerea perioadei de somn chiar şi cu o oră te poate face ca a doua zi să mănânci mai mult. Din păcate şi o oră în plus de somn poate avea aceleaşi efecte asupra greutăţii.
Din dorinţa de a stat cât mai mult timp conectaţi la reţelele de socializare sau de a naviga pe Internet, o mare parte din persoane ajung să folosească calculatoarele până târziu în noapte, fie să folosească Internetul de pe telefon în timp ce sunt î
9 din 10 persoane suferă cel puţin o dată de dureri insuportabile de spate, de unde rezultă incidenţa destul de mare a apariţiei bolii. Hernia de disc a devenit o problemă tot mai des întâlnită în societatea modernă.
În urma analizelor, specialiştii au descoperit că unul dintre compuşii din legumele crucifere, cum este varza, conopida, broccoli, poate oferi protecţie împotriva dozelor mari de radiaţii.
Dintre cele 12 cercetări realizate pentru a analiza efectele picăturilor probiotice, la care au participat aproximativ 2.000 de bebeluşi, şase studii au arătat că picăturile calmează colicilor.
Dintre produsele din comerţ, specialiştii spun că ciocolata, pizza şi cartofii prăjiţi pot da uşor dependenţă. Mai exact, consumul alimentelor de acest fel duce la apariţia senzaţiei de răsplată la nivelul creierului, asemănătoare cu cea care apare î
Oferta actuală de apă din comerţ este variată şi te poate induce în eroare prin sloganurile de pe sticle. Ca să nu-ţi fie înşelate aşteptările, ar trebui să citeşti cu atenţie eticheta.
În urma mai multor analize, specialiştii brazilieni au ajuns la concluzia că cei cu vârsta de până în 10 ani care stau mai mult în faţa ecranului tv sau a calculatorului sunt cu 30% mai predispuşi să fie diagnosticaţi cu hipertensiune atunci când dev
Sfaturile vin din partea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) care susţine că tot mai mulţi tineri au ajuns să sufere de probleme de auz după ce au ascultat muzică dată prea tare.
Rezultatele unui studiu recent, realizat de oamenii de ştiinţă de la Universitatea de Stat din Carolina de Nord şi cei de la Universitatea din Texas, au arătat că atunci când unul dintre parteneri slăbeşte destul viaţa sexuală de cuplu are de suferit
În timp ce moşterenirea genetică are un rol important în ceea ce priveşte nivelul mare al colesterolului ,,rău”, alegerile alimentare şi cele ce ţin de stilul de viaţă au un impact semnificativ asupra acestuia. Persoanele care au un istoric medical a
În urma cercetării, la care au participat mai mult de 700.000 de persoane diagnosticate cu cancer din SUA, specialiştii au observat că participanţii care erau căsătoriţi au diagnosticat boala într-un stadiu incipient şi au reuşit să trateze afecţiune
Fierul are un rol important în producerea hemoglobinei. Frunzele de mur sunt o sursă generoasă de fier. Prepară o infuzie din două linguri de frunze la un litru de apă, după care bea câte 2 căni pe zi.
Combinaţia dintre unt şi cafea pare să fie o bombă calorică, cu toate acestea specialiştii susţin că este mai puţin dăunătoare decât dacă obişnuim să punem zahăr în băutură.
Când vine vorba de exerciiţile indicate pentru biceps şi triceps un lucru este sigur. Pentru că braţele femeilor arată diferit de cele ale bărbaţilor, exerciţiile recomandate nu sunt atât de diferite, ci doar se modifică greutatea folosită, dar şi nu
În cadrul cercetării, specialiştii au descoperit în monstrele de urină ale participanţilor un nivel ridicat de ftalaţi, substanţe utilizate pentru a produce caserolele din plastic, dar şi alte recipiente, precum bidoanele.