Una dintre bolile ce apar ca urmarea a acestor factori este şi boala venoasă cronică, care afectează peste jumătate din populaţia adultă, indiferent de sex sau vârstă.
Mai exact, riscul naşterii premature, dar şi a altor complicaţii creşte cu 20% după vârsta de 30 de ani. Pentru a ajunge la această concluzie, specialiştii de la Universitatea din Stockholm au analizat starea de sănătate a aproximativ un milion de fe
Din cauza temperaturilor scăzute, stratul lipidic de la suprafaţa pielii nu mai funcţionează ca o barieră de protecţie. În lipsa îngrijirii corecte, tenul uscat se poate rida mai uşor acum, devine mai aspru, scuamos şi îşi pierde elasticitatea. Exist
Click! Sănătate: Din totalul cazurilor de cancer, cât reprezintă cele colorectale? Cât de frecvent este acest tip de cancer şi care este rata de supravieţuire?
Dr. Faith Ağalar: Cancerul colorectal este a treia cauză de mortalitate la nivel mondial,
Pentru că ultimii ani sunt cei ai ,,vitezei”, încercăm să înlocuim lucrurile cu adevărat importante cu altele scumpe, care sunt de impact. În timp ce doar o parte dintre cadouri ajung să fie folosite, altele rămân în cutii, uitate pe un raft. ,,Deoar
Potrivit lor, grăsimile din produsele de acest gen sunt cele care favorizează apariţia celulelor canceroase. Riscul este la fel de mare fie că este vorba de tinere supraponderale sau de cele care nu au probleme cu greutatea.
Contrar opiniei curente, botox-ul sau toxina botulinică nu se foloseşte pentru remodelarea buzelor. În schimb, substanţa reprezintă cea mai eficientă soluţie în tratamentul reducerii ridurilor fine şi a corecţiei conturului feţei.
Intrarea pe piaţa din România a drogurilor etnobotanice în anul 2010 a condus la o creştere majoră a numărului de tineri infectaţi, vârful incidenţei regăsindu-se la persoanele cu vârsta între 25 şi 34 de ani.
Acesta se adresează persoanelor care suferă de depresie şi alte afecţiuni psihologice asociate şi oferă următoarele servicii de specialitate: psihiatrie, psihologie clinică şi psihoterapie în limbile română, engleză şi franceză, pentru adulţi, copii,
Cercetarea, condusă de medicul Jon Levine, de la Universitatea California din San Francisco, a fost realizată pe cobai pentru a vedea care sunt efectele stresului şi a neglijării în primii ani de viaţă.
Specialiştii sunt de părere că suplimentele ajută la întărirea sistemului imunitar, ceea ce ameliorează simptomele bolii, chiar dacă persoana nu a început schema de tratamanet antiretroviral.
Tuse şi senzaţie de sufocare? Persoanele care suferă de astm bronşic se confruntă cu astfel de probleme în această perioadă. Recunoscut pentru beneficiile sale, cimbrişorul de câmp este şi un bun calmant pentru tusea astmatică.
Fie că este vorba de un cros sau de oricare sport, performanţa fizică poate fi afectată dacă alimentaţia nu este potrivită, iar încălzirea de dinainte nu este realizată „ca la carte”. „Din punct de vedere al strategiei nutriţionale, pregătirea alimen
Rezultatele testărilor gratuite, realizate în luna septembrie, au arătat că din 6.600 de persoane 52% aveau valori ale colesterolului ce depăşeau limita maximă.
Dacă media europeană privind vârsta medie a pacienţilor cu BPOC este de 72 de ani, la români vârsta medie este de 63 de ani. În plus, din numărul total de pacienţi, 81,2% sunt bărbaţi.
Varicele complică din ce în ce mai mult stilul de viaţă, în condiţiile în care circa 30% din populaţie şi 60% dintre femeile din România prezintă la momentul actual manifestările acestei boli, conform studiilor de specialitate.
Specialiştii spanioli sunt de părere că sosul care are ca ingredient principal roşiile (dar şi cu ceapă, usturoi, ulei de măsline) conţine aproximativ 40 de antioxidanţi, cunoscuţi sub numele de polifenoli, cei care oferă o mai bună protecţie a inimi
Conform Societăţii Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, în prezent sunt peste 371 milioane de persoane cu diabet la nivel global, iar la nivel naţional sunt estimate 1.506.000 persoane cu diabet (aproximativ 7%), România clasându-se în prim
La întrebări va răspunse medicul specialist obstretică-ginecologie Mirela Popa. Platformă este menită să le ofere femeilor cu vârsta cuprinsă între 16 şi 49 de ani informaţii corecte şi utile despre contracepţia de urgenţă ca metodă alternativă în ca
Studiile realizate în ultimii ani au arătat că în cazul bărbaţilor obezi mai tineri de 55 ani, apariţia disfuncţiilor erectile a fost de patru ori mai mare decât în cazul celor care aveau o greutate normală. În plus, adolescenţii care suferă de obezi
Fluctuaţiile de temperatură şi de umiditate sunt doar câţiva dintre factorii care duc la îngustarea căilor respiratorii, de unde şi neplăcerile care se intensifică toamna în cazul persoanelor astmatice (fie că este vorba de astmul alergic sau cel no
Cu ocazia unei Mese Rotunde despre starea pacienţilor cu cancer, aceştia au mai subliniat că nu numai incidenţa şi prevalenţa cancerului au crescut în acest interval de timp, ci există din ce în ce mai mulţi pacienţi care supravieţuiesc mai mult de c
Pentru a participa la seminar, persoanele interesate sunt rugate să acceseze site-ul www.imidoresccopii.ro sau să trimită o cerere de participare pe adresa imidoresccopii@gmail.com. Platforma www.imidoresccopii.ro a fost creată pentru a oferi suportu
Există peste 1.9 milioane de decese în Uniunea Europeană, iar 43% dintre femei şi 36% dintre bărbaţi mor din cauza bolilor cardiovasculare. Rata deceselor este în general mai mare în Europa Centrală şi de Est decât în restul continentului.
Afecţiunea pulmonară, despre care se estimează că va deveni a treia cauză de deces la nivel mondial, depăşind în următorii trei ani diabetul zaharat, este diagnosticată la persoane tot mai tinere. Doar o mică parte dintre persoanele care suferă de BP