La fel ca şi talcul, bicarbonatul de sodiu poate neutraliza mirosurile neplăcute, deoarece anihilează bacteriile responsabile de producerea lor. În acest scop, se aplică pudra de bicarbonat la subraţ sau pe picioare, atunci când pielea este puţin ume
Bărbaţii cu probleme de somn au un risc mai mare de a face cancer de prostată, se arată în studiul publicat în revista americană „Cancer Epidemiology, Biomarkers & Prevention”.
Locurile calde şi umede sunt mediile cele mai favorabile dezvoltării microorganismelor. De aceea, baia şi bucătăria necesită curăţenie şi dezinfectare regulată. Chiar dacă par curate, pe unele suprafeţe pot exista diverşi germeni. Atenţie însă la abu
Sindromul premenstrual sau PMS (premenstrual syndrome) îşi face prezenţa de obicei cu şapte până la zece zile înainte de instalarea menstruaţiei şi se manifestă printr-o serie de modificări la nivel fizic şi/sau psihic. Intensitatea simptomelor difer
Estimările realizate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) arată că în lume peste 450 milioane de persoane sunt afectate de probleme de sănătate mintală, tulburări de comportament, neurologice şi de consecinţele utilizării substanţelor interzise.
Cu cât imunitatea este mai slăbită, cu atât este mai mare şi vulnerabilitatea la infecţiile virale. De aceea, cea mai bună metodă de prevenire a infecţiilor respiratorii este întărirea sistemului imunitar. Nu numai legumele şi fructele (mai ales, cit
Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), aproximativ 150 de milioane de persoane trăiesc la nivel mondial cu hepatită C, din care aproape 30% ajung să dezvolte ciroză sau cancer hepatic, după 20 de ani de luptă cu boala. În acest context, rep
Echipa medicală care s-a ocupat de acest caz a fost condusă de doctorul Victor Costache, un chirurg cu o bogată experienţă în România şi Franţa, având la activ peste 2.000 de intervenţii chirurgicale din care mai mult de jumătate pe cord deschis. În
Spirometriile gratuite vor avea loc in 19 oraşe din 17 judeţe (Arad, Argeş, Bihor, Brăila, Braşov, Cluj, Caraş-Severin, Constanţa, Dolj, Hunedoara, Iaşi, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Timiş, Vâlcea) şi Bucureşti.
Parte a celei mai moderne reţele europene de centre specializate în tratarea cancerului prin radioterapie, Amethyst Radiotherapy diagnostichează şi tratează în prezent peste 150 de pacienţi lunar.
„Sper ca din 2015 va fi reinclus în buget şi redeschis programul prin care Guvernul subvenţionează fertilizările in vitro. Dar sunt de părere că trebuie să stabilim mult mai atent criteriile de selecţie a clinicilor care vor intra în acest program, p
Unul dintre cele mai importante lucruri legate de alegerea hainelor în timpul sarcinii este că acestea trebuie să asigure, în primul rând, confortul şi sănătatea ta şi a bebeluşului. Dacă în primele trei luni te încap încă hainele pe care le-ai purt
Situată în partea stângă, imediat sub coaste, splina este implicată în diverse procese ale organismului. Splina filtrează sângele de elemente nedorite (microbi, paraziţi, bacterii), elimină globulele roşii îmbătrânite şi produce substanţele necesare
Potrivit prevederilor Ordinului Preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 581/08.09.2014 privind aprobarea Normelor metodologice pentru stabilirea documentelor justificative privind dobândirea calităţii de asigurat, persoanei care n
Eşti fericit că ai scăpat de acnee, însă ce te faci cu cicatricile lăsate de aceasta? Din fericire, procedeele moderne îţi oferă soluţii eficiente pentru ca leziunile postacneice să rămână doar o amintire neplăcută.
Acţiunea va avea loc în faţa hypermarketului Auchan, în intervalul 10:00 – 18:00. Consultaţiile gratuite din AFI Palace Cotroceni încheie ediţia din acest an a Campaniei Naţionale „Viteza ucide... nu numai în trafic. Controlează-ţi tensiunea arterial
În trecut, oamenii aveau convingerea că fierturile de plante amare sunt leacul cel mai bun pentru a învinge bolile. Într-adevăr, în farmacia verde, plantele cu gust amar sunt apreciate pentru numeroasele probleme de sănătate pe care le pot trata. Atu
Ce este şi de ce apare
Hipertensiunea arterială este una dintre cele mai frecvente probleme de sănătate în ţara noastră şi în lume. În ţara noastră, 40% dintre români au această problemă, conform unui studiu realizat în 2012. Îngrijorător este că mu
CN Poşta Română va efectua servicii de preluare, sortare, transport şi distribuire a trimiterilor poştale conţinând cardurile naţionale de asigurări sociale de sănătate.
Bolile cardiovasculare fac anual peste 150 000 de victime numai la noi în ţară şi reprezintă principala cauză de deces în lume, în condiţiile în care morţile produse de aceste probleme grave ar putea evitate, conform unui studiu făcut de specialiştii
Excesul de sare favorizează creşterea nivelului unor celule care au legătură cu bolile autoimune, se arată în cercetarea realizată de oamenii de ştiinţă de la Şcoala de Medicină Harvard în colaborare cu cei de la Institutul Broad din cadrul Institutu
Episoadele de exces alimentar, prin care o persoană compensează stări de disconfort fizic sau emoţional, se pot transforma cu rapiditate într-o tulburare alimentară: mâncatul compulsiv. Deseori când ceva nu merge bine într-una din ariile vieţii, vom
Pentru a ajunge la această concluzie, specialiştii au urmărit timp de 11 ani peste 1.300 de persoane, monitorizând riscul acestora de a face hipertensiune.
Pentru a beneficia de un consult gratuit la Clinica Fertilia (str. Popa Nan, nr. 111, Bucureşti, sector 3) puteţi să vă programaţi sunând la 021.311.22.11 sau la 0724.500.020. Săptămâna în care se va desfăşura acest program de consultaţii gratuite es
La cortul ”Rabla” se pregăteşte şi o activare inedită - mai ales pentru copii, dar şi pentru cei mari: cei care vin vor avea ocazia să îşi graveze numele pe noile periuţe de dinţi, printr-un procedeu de personalizare.
La eveniment vor participa reprezentanţi ai board-ului director şi ai departamentului de resurse umane care vor selectă şi intervieva candidaţii prezenţi.