Continut scris de Claudia Georgevici - pagina 38

Conținut scris de Claudia Georgevici

Pagina 38
1 2 jpg jpeg
Învăţarea unei limbi străine duce la creşterea creierului
Pentru a ajunge la această concluzie, oamenii de ştiinţă suedezi au măsurat creierul unor recruţi de la Academia de Interpreţi din cadrul Forţelor Armate Suedeze înainte şi după aceştia învăţaseră o limbă străină.
Sănătate!
1 2 jpg jpeg
Premiu Nobel pentru cercetătorii celulelor stem
Premiul încununează cercetările în domeniul stem efectuate de cei doi experţi. Mai precis, este vorba despre tehnica reprogramării nucleare, care dă posibilitatea transformării celulelor stem adulte în celule capabile să creeze toate tipurile de ţesu
Sănătate!
1 2 jpg jpeg
Testări gratuite pentru vedere
Testările se vor face în perioada 8-13 octombrie, între orele 09.00 – 19.30 şi sâmbăta, între orele 09.00-14.00, în şapte centre Vision Optica din Capitală – Rahova, Şoseaua Alexandriei, Crângaşi, Ghencea, Militari, Ştefan cel Mare şi Bd. Theodor Pal
Sănătate!
1 2 jpg jpeg
Premieră naţională: proteza de genunchi personalizată
Protezarea a fost efectuată unei paciente de 59 de ani, care suferea de gonartroză, afecţiune care se manifestă prin umflarea articulaţiilor şi prin dureri puternice. Proteza de genunchi personalizată „este cea mai modernă metodă de tratare a afecţiu
Sănătate!
1 2 jpg jpeg
Cancerul mamar, tratat cu un virus
Un vaccin care are la bază un virus din familia variolei ar putea fi noua terapie în cancerul de sân triplu negativ, una dintre cele mai agresive forme de cancer mamar, au descoperit oamenii de ştiinţă americani de la Memorial Sloan-Kettering Center
Sănătate!
1 2 jpg jpeg
Antioxidanţii reduc riscul de infarct la femei
În cadrul studiului, oamenii de ştiinţă de la Institutul Karolinska din Suedia au analizat obiceiurile alimentare ale 32.500 de femei cu vârsta cuprinsă între 49 şi 83 de ani.
Sănătate!
1 2 jpg jpeg
Vaccin contra cancerului de prostată
În cadrul testelor, au fost vaccinaţi 54 de pacienţi, observându-se o îmbunătăţire a stării de sănătate. Astfel, în cazul celor vaccinaţi, a scăzut nivelul antigenului tumoral prostatic, potrivit declaraţiilor urologului Ranfis Rodriguez, de la Centr
Sănătate!
1 2 jpg jpeg
Ce trebuie să ştie gravida cu o boală cronică
Afecţiunile cronice şi sarcina nu sunt incompatibile, însă este adevărat că pot apărea unele complicaţii, de aceea este bine să fii mai grijulie cu tine în această perioadă.
Familie
1 2 jpg jpeg
Grup de suport pentru cuplurile infertile
Începând din luna octombrie 2012, asociaţia „SOS Infertilitatea” organizează un grup de suport în Bucureşti, iar întâlnirile vor avea loc de două ori pe lună, sâmbăta.
Sănătate!
1 2 jpg jpeg
Tratament eficient pentru melanom, disponibil şi în România
Este vorba despre terapia care are ca substanţă activă vemurafenib, singurul medicament personalizat destinat persoanelor cu melanom metastatic.
Sănătate!
1 2 jpg jpeg
Aleargă şi tu la crosul împotriva cancerului la sân!
Pentru a demonstra că mişcarea înseamnă sănătate, Maia Morgenstern, Medeea Marinescu, Florentina Opriş, Ruxandra Dragomir şi Laura Badea vor alerga în cadrul cursei adulţilor. Vedetele se alătura evenimentului care se adresează mai ales publicului la
Sănătate!
1 2 jpg jpeg
Boala Alzheimer se instalează cu mulţi ani înainte de apariţia simptomelor
În ţara noastră, aproximativ 274.000 de persoane suferă de Alzheimer. Potrivit specialiştilor în domeniul psihogeriatriei, în îngrijirea unei persoane cu această boală este nevoie, în medie, de doi-trei îngrijitori, ceea ce înseamnă că peste un milio
Sănătate!
1 2 jpg jpeg
Abuzul de calmante poate agrava durerile de cap
Aproape jumătate dintre persoanele care se plâng de dureri de cap sunt „victime” ale abuzului de analgezice, este concluzia unui studiu efectuat de Institutul Naţional de Sănătate şi Excelenţă Clinică (Nice) din Marea Britanie.
Sănătate!
1 2 jpg jpeg
Laureatul Nobel pentru descoperirea HIV, în vizită la Bucureşti
Evenimentul a avut loc la Facultatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti, în prezenţa unor personalităţi precum acad. prof. univ. dr. Ioanel Sinescu, dr. Sorin Oprescu, primarul Capitalei şi prof. dr. Streinu-Cercel, preşedintele Sen
Sănătate!
1 2 jpg jpeg
Eşti bolnav? Unele suplimente de vitamine îţi pot face rău!
Un studiu american recent a arătat că administrarea suplimentelor de calciu şi de vitamina D pentru protecţia contra pierderii osoase cauzate de terapia hormonală în cazul cancerului de prostată poate face mai mult rău decât bine.
Sănătate!
1 2 jpg jpeg
Medicii recomandă vaccinarea împotriva bolilor pneumococice
Astăzi, Coaliţia pentru o Nouă Prevenţie 2013 (CNP 2013) a lansat memorandumul „Spune DA dreptului copiilor români de a fi protejaţi împotriva bolilor pneumococice!”.
Sănătate!
1 2 jpg jpeg
Virusul care produce astm bronşic
Studiile din ultimii ani arătaseră că micuţii care au fost internaţi din cauza infecţiei cu virusul sinciţial respirator au avut riscuri cu 39% mai mari de a fi diagnosticaţi cu astm bronşic la împlinirea vârstei de 18 ani. Până acum însă, nu se ştia
Sănătate!
1 2 jpg jpeg
Visele ar putea fi manipulate
Mai precis, oamenii de ştiinţă americani de la Institutul de Tehnologie din Massachusetts au influenţat visele unor şoareci de laborator, prin emiterea unor semnale audio care aveau legătură cu evenimentele din ziua precedentă.
Sănătate!
2 jpg jpeg
Studiu: Hrana organică nu are mai mulţi nutrienţi
Specialiştii de la Universitatea Stanford au ajuns la această concluzie după ce au analizat peste 200 de studii care comparat efectele consumului de alimente organice cu cele ale produselor non-organice.
Sănătate!
1 2 jpg jpeg
Un vaccin împotriva HPV, eficient şi contra verucilor genitale
Este vorba despre vaccinul care atacă în mod direct patru tipuri de tulpini, 6, 11, 16 şi 18, responsabile de cele mai multe boli cauzate de infecţia cu HPV, inclusiv verucile genitale.
Sănătate!
1 2 jpg jpeg
Antiepileptic eficient şi în tusea cronică
Gabapentina este indicată pentru tratarea epilepsiei şi pentru durerea cronică după zona-zoster.
Sănătate!
1 2 jpg jpeg
Ce trebuie să ştii despre sindromul premenstrual
Printre cele mai întâlnite simptome ale sindromului premenstrual sunt preferinţa pentru unele alimente sărate sau dulci, durere la nivelul sânilor, migrenele, tulburările de somn (insomnie sau somnolenţă), apariţia unor coşuri, stările de anxietate,
Ce te doare?
1 2 jpg jpeg
Campanie de depistare precoce a cancerului de sân
Prin Campania pentru Sănătatea Sânilor, sunt oferite 2.500 de mamografii gratuite.
Sănătate!
1 2 jpg jpeg
Un compus din ceaiul verde, speranţă în cancerul de piele
Compusul benefic poartă numele de epigalocatechină (EGC), despre care se ştia că are are proprietăţi anticancer.
Sănătate!
1 2 jpg jpeg
Uleiul de măsline protejează oasele
Persoanele care consumă frecvent alimentele incluse în cadrul dietei mediteraneene – fructe, legume şi ulei de măsline – au un risc mai mic de a avea probleme cu oasele, au observat oamenii de ştiinţă de la spitalul „Dr. Josep Trueta” din Girona, Spa
Sănătate!
1 2 jpg jpeg
Contracepţia potrivită în timpul alăptării
În primele şase luni după naştere, femeia este protejată de o nouă sarcină prin amenoreea de lactaţie. Aceasta are efect contraceptiv numai dacă menstruaţia încă nu s-a instalat şi dacă femeia alăptează regulat (cel puţin la 3-4 ore ziua şi la şase o
Viața sexuală
1 2 jpg jpeg
«Boala m-a învăţat şi lucruri bune»
Adriana H., din Bucureşti, îşi aminteşte clar când au început problemele ei de sănătate: în 1989, pe vremea când era inginer stagiar undeva în provincie.
Psiho
1 2 jpg jpeg
Săptămâna Internaţională a Alăptării
Pe glob se nasc anual 136.7 milioane de copii, dintre care doar 32.6% sunt hrăniţi exclusiv prin alăptare.
Sănătate!
1 2 jpg jpeg
Doar 15% dintre români au auzit de dislexie
Incidenţa dislexiei în rândul populaţiei României este de 25 de cazuri la 10.000 de gospodării, se arată în cercetare.
Sănătate!
1 2 jpg jpeg
Sarcina după 30 de ani oferă protecţie contra cancerului
Sarcina târzie are unele riscuri, dar şi avantaje, dacă ar fi să luăm în considerare o cercetare recentă a oamenilor de ştiinţă americani de la Şcoala de Medicină Keck din cadrul Universităţii California de Sud.
Sănătate!